Video Foto Accident GRAV pe strada Aurel Vlaicu din Cluj-Napoca. Motociclist de 40 de ani, preluat de SMURD / Trafic blocat
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 21:07
- Eveniment
- Ascultă știrea
Un accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă s-a produs pe strada Aurel Vlaicu din municipiul Cluj-Napoca.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, la fața locului intervin pompierii Detașamentului 1 Cluj-Napoca, cu două autospeciale dotate cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD de terapie intensivă mobilă.
În urma impactului, a rezultat o singură victimă, respectiv motociclistul, un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani. Acesta a fost preluat de echipajul medical, fiind conștient și cooperant.
Bărbatul urmează să fie transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Intervenția echipajelor de salvare este în desfășurare.
Știre în curs de actualizare.











