ACCIDENT în Cluj: Un motociclist a primit primul ajutor de la două asistente UPU, aflate în timpul liber

ACCIDENT în Cluj: Un motociclist a primit primul ajutor de la două asistente UPU, aflate în timpul liber
| Foto: ISU Cluj

Salvatorii clujeni au participat duminică la o intervenție în urma unui accident rutier produs în Nima, unde primul ajutor a fost oferit iniţial de două asistente de la UPU, care se aflau în timpul liber. 

"Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit cu o autospecială și un echipaj SMURD pentru a acorda primul ajutor calificat în urma unui accident rutier produs pe raza localității Nima.

La fața locului salvatorii au găsit o motocicletă și un autoturism avariate, iar conducătorul motocicletei întins pe carosabil în stare de conștiență și cooperant.

Echipajul SMURD i-a acordat bărbatului, în vârstă de cca 40 de ani, primul ajutor calificat și l-a transportat la spital pentru investigații și îngrijiri de specialitate.

Două asistente din cadrul UPU Cluj, aflate în timpul liber, au acordat primul ajutor de bază bărbatului până la sosirea echipajelor de intervenție", a transmis Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Cluj, într-un comunicat de presă.

Comenteaza