ACCIDENT în judeţul Cluj: Cu maşina rău "pe arătură", dar a scăpat cu viaţă

ACCIDENT în judeţul Cluj: Cu maşina rău "pe arătură", dar a scăpat cu viaţă
| Foto: sursa ISU Cluj

Salvatorii clujeni au intervenit în dimineaţa de vineri, 25 aprilie, la un accident rutier petrecut la ieșire din localitatea Copăceni, judeţul Cluj. 

"Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit în urmă cu puține momente la un accident rutier petrecut la ieșire din localitatea Copăceni.

Echipajele noastre au găsit la fața locului un autoturism avariat, ieșit în afara părții carosabile. A rezultat o singură victimă, mai exact un tânăr de aproximativ 20 de ani, conștient și cooperant.

Acesta a primit îngrijiri medicale din partea paramedicilor SMURD și a fost transportat la spital. La misiune a mai luat parte o autospecială cu modul de descarcerare", a informat ISU Cluj. 

În imaginea de la locul accidentului din Copăceni se observă autoturismul făcut praf, în decor, la o distanţă mare de carosabil. 

Comenteaza