Acţiune de ecologizare a albiei Someşului, sâmbătă

Acţiune de ecologizare a albiei Someşului, sâmbătă
Clujenii sunt chemaţi sâmbătă, 19 mai, să ajute la ecologizarea albiei râului Someş. Acţiunea este organizată de Asociaţia non-profit EvolArts.

Clujenii voluntari sunt aşteptaţi sâmbătă, la ora 8, la Info Point-ul din strada Horea numărul 3.

"Avem convingerea că este menit desfăşurării pe termen mediu spre lung; nu doar pentru a ne asigura în fiecare primăvară că mediul urban, care ne înconjoară, este unul plăcut, sănătos, aspectuos şi definitoriu pentru locuitorii Clujului, ci şi pentru educarea populaţiei în spiritul bunului-simţ şi al protejării naturii. Hai la mal este, pe lângă sloganul sub care se va desfăşura întreaga activitate şi o chemare către toţi cei care înţeleg că deşeurile de pe malurile râului au fost plasate acolo de mâna omului şi doar aceasta le poate face să dispară, se arată într-un comunicat remis presei.

Someşul a fost împărţit în şase sectoare, care vor fi distribuite în funcţie de numărul participanţilor, pe echipe.

 

 

Etichete
Comenteaza