Adolescent de 16 ani, mort la câteva ore după internarea în spital. Băiatul ar fi fost un caz foarte rar: nu simțea durerea

Adolescent de 16 ani, mort la câteva ore după internarea în spital. Băiatul ar fi fost un caz foarte rar: nu simțea durerea

O anchetă este în desfășurare la un spital, după ce un adolescent a murit la câteva ore după internare. Medicii nu ar fi avut niciun indiciu cu privire la eventualele afecţiuni ale acestuia, deoarece băiatul suferea de o boală rară şi nu simţea durerea

Adolescentul în vârstă de 16 ani a murit la câteva ore după ce a fost dus la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu, reprezentanţii unităţii medicale anunţând Poliţia.

”La data de 12 noiembrie 2024, poliţişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Gorj au fost sesizaţi în mod direct de personalul Spitalului de Urgenţă Târgu Jiu, cu privire la faptul că la acea unitate medicală, la data de 11 noiembrie, s-ar fi prezentat un tânăr în vârstă de 16 ani, din localitatea Scoarţa, în vederea efectuării unor investigaţii medicale. Peste puţin timp, în noaptea de 11 spre 12 noiembrie, a fost declarat decesul tânărului”, a transmis, marţi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, potrivit news.ro.

Surse judiciare spun că băiatul suferea de o boală rară şi nu simţea durerea.

Oficialii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu anunţă că managerul unităţii sanitare a dispus constituirea unei comisii de cercetare disciplinară în urma decesului băiatului. De asemenea, au fost sesizate ANMCS şi Colegiul Medicilor Gorj, au transmis, marţi, oficiali unităţii sanitare.
 
Potrivit acestora, a fost anunţată și Direcţia de Sănătate Publică Gorj, care a trimis o echipă de control la spital, unde s-au solicitat informații legate de acest caz de la medicii din liniile de gardă de la Unitatea de Primiri Urgenţe, dar şi din secţiile Chirurgie, ATI, Cardiologie şi Neurologie.

Comenteaza