Angajaţii RADP mai aşteaptă până îşi primesc salariile

Angajaţii RADP mai aşteaptă până îşi primesc salariile
Cei 240 de angajaţi ai Regiei Autonome a Domeniului Public (RADP) Cluj mai au de aşteptat pentru a-şi primi salariile, în scandalul patinoarului din Gheorgheni unde litigiul a dus la blocarea conturilor. În ultimul moment, în această dimineaţă, pe lista creditorilor a mai apărut unul, care cere de aproape trei ori mai mulţi bani decât întregul disponibil în cont.

"În dimineaţa asta, în listă a apărut şi Ministerul Finanţelor Publice ca şi creditor, şi cere 1,6 milioane de lei. Au apărut în ultimul moment, că aşa-i la români. În cont sunt 460.000 de lei. I-am trimis la judecător, să se judece", spune executorul judecătoresc Marius Stolneanu, care urma să decidă în această dimineaţă destinaţiile banilor din conturile regiei şi dacă printre aceste destinaţii s-ar număra şi salariile pentru cei 240 angajaţi ai regiei.

În aceste condiţii salariile angajaţilor ar urma să fie plătite, în cel mai bun caz, doar după ce judecătorul va prioritiza lista creditorilor şi va stabili că salariile sunt cele mai importante, înaintea achitării celorlalte datorii ale regiei.

Amintim, toţi şefii de instituţii publice care ar avea ceva de spus în această situaţie, inclusiv directorul AJOFM Daniel Don şi primarul Sorin Apostu au fost convocaţi ieri de prefectul Florin Stamatian, în Comisia de Dialog Social, la solicitarea confederaţiei sindicale Cartel Alfa, pentru a vedea dacă există soluţii pentru plata salariilor pentru angajaţii RADP. Vezi aici detalii

Comenteaza