Angajatul lunii: a ieşit la "plimbare" cu maşina firmei. Era beat şi nu avea permis de conducere

Angajatul lunii: a ieşit la
Un tânăr de 21 de ani este cercetat de poliţişti după ce, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice, a ieşit la plimbare cu un autovehicul sustras de la firma la care lucra, deşi nu avea permis de conducere.

Tânărul a fost depistat de poliţişti în noaptea de joi spre vineri, la ora 00:45, în timp ce conducea un autovehicul pe strada Câmpului, fiind sub influenţa băuturilor alcoolice. Acesta avea o concentraţie de 0,46 g/l alcool pur în aerul expirat.

"În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că persoana nu posedă nici permis de conducere, iar autoturismul pe care îl conducea a fost sustras în scop de folosire, din curtea unei societăţi comerciale, în cadrul căreia era angajat", a transmis Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ,,furt calificat", ,,conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe", ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere", fapte prevăzute şi pedepsite de Codul penal.

Comenteaza