Update Foto Apar şi răniţii după furtuna de aseară: Două persoane au suferit contuzii în urma căderilor elementelor de construcții
- Scris de Ziua de Cluj
- 19 Iul 2021, 08:35
- Eveniment
- Ascultă știrea
Pompierii de la ISU Cluj continuă contorizarea intervențiilor pentru înlăturarea efectelor fenomenelor extreme desfășurate pe parcursul nopții trecute în municipiul Cluj-Napoca.
UPDATE:
Pe mai multe străzi din Cluj-Napoca se desfăşoară în dimineaţa de luni, 19 iulie acţiuni de înlăturare a efectelor vijeliei de aseară: str. Bistriţa, Tache Ionescu, Arinilor, Costache Negrutzzi, Bistrita, Albac, Vaida Voievod şi Răşinari, transmite ISU Cluj.
Sunt în desfășurare şi două intervenții care implică autospecialele pentru intervenții și salvări de la înălțimi, respectiv pe strada Alexandru Vaida Voievod și pe strada Bistriței.
________________________________________________________________________
După manifestările meteo extreme înregistrate pe parcursul serii, au fost preluate de către ISU Cluj peste 150 de solicitări, venite din municipiul Cluj-Napoca, pentru înlăturarea arborilor doborâți, a acoperișurilor sau elementelor de construcție afectate sau privind avarii ale rețelelor de distribuție a energiei electrice și gazului.
Astfel, au fost dislocate pentru a înlăturarea arborilor sau elementelor de construcții căzute peste autoturisme, locuințe sau instalații de distribuție a utilităților, 11 echipaje cu mijloace specifice (30 pompieri) din cadrul ISU Cluj, șapte echipaje ale Serviciului Spații Verzi din cadrul primăriei municipiului Cluj-Napoca (28 de specialiști), opt echipaje din cadrul asociației CERT (20 de voluntari), precum și echipe specializate din cadrul furnizorilor de utilități.
Astfel, echipajele ISU Cluj au desfășurat peste 50 de intervenții, la care se adaugă cele ale Serviciului Spații Verzi și asociației CERT.
Pe parcursul nopții două echipaje SAJ au transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate două persoane care au suferit contuzii în urma căderilor elementelor de construcții. Acesta prezentau afecțiuni ușoare, la evaluarea primară.
De dimineață au reînceput să fie înregistrate alte solicitări pentru îndepărtare arborilor sau elementelor de construcții afectate. În acest momente, sunt în teren cinci autospeciale ale ISU Cluj și mai multe echipe ale Serviciului Spații Verzi care răspund solicitări promite din partea cetățenilor, a anunţat ISU Cluj.