Asalt în căminele clujene: au venit studenţii

Asalt în căminele clujene: au venit studenţii
Cazările studenţilor în cele aproximativ 12.500 de locuri din căminele celor şase universităţi de stat prezente în oraş au început încă din ziua de joi.

Mii de studenţi, însoţiţi de părinţi şi prieteni, au luat ieri cu asalt căminele universităţilor clujene, care le vor fi a doua casă în perioada studiilor din învăţământul superior. În total, universităţile de stat din Cluj-Napoca pun la dispoziţia studenţilor bugetari în jur de 12.500 de locuri în cămine. Studenţii clujeni se vor caza în cămine şi pe parcursul acestui sfârşit de săptămână.

Universitatea Babeş-Bolyai (UBB) Cluj are în acest an 44.000 de studenţi şi oferă aproximativ 5.000 de locuri de cazare în căminele instituţiei. Campusul studenţesc Hasdeu a fost asaltat ieri de studenţii universităţii, care au venit la cazarea în cămine însoţiţi de părinţi şi de prieteni, unde au aşteptat cu emoţii repartizarea locurilor. Oamenii care s-au trezit încă de la primele ore ale dimineţii aşteptau nerăbdători pe scări sau în apropierea căminului ca să fie între primii cazaţi. Întreg campusul era ieri plin de bagaje aşezate în jurul căminelor şi de maşini din judeţe precum Bistriţa-Năsăud, Satu-Mare, Maramureş, Alba, Sibiu, Vâlcea, Bacău sau Suceava.

Maria Pop, o mamă grijulie, a venit la Cluj din Bistriţa pentru a-şi însoţi singurul copil, o fată de 19 ani, la cazarea în cămine. Femeii i-a fost grea despărţirea de fiica sa, Silvia, pentru că a rămas singură acasă, mai ales că soţul ei a murit. Deşi s-a bucurat că Silvia a primit un loc în cămin, Maria Pop a fost nemulţumită de condiţiile oferite. „Căminul este destul de drăguţ. Sunt uşor dezamăgită de faptul că fetele nu au un frigider în cameră şi un sertar în care să-şi păstreze vasele de bucătărie, mâncarea sau, de ce nu, şi o parte din lucrurile personale", a spus femeia, a cărei fiică este studentă la secţia de Arheologie din cadrul Facultăţii de Istorie şi Filosofie a UBB. Grăbită, cu privirea în pământ şi cu multe bagaje în mână, Ana-Maria, o tânără din Lechinţa, judeţul Bistriţa-Năsăud, a păşit cu multă încredere pe treptele căminului numărul şase. Studentă în anul I la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării, abia aşteaptă să îşi cunoască colegele de cameră şi să se împrietenească. „M-am trezit foarte devreme. Nu prea am putut să dorm din cauza emoţiilor. De-abia aştept să-mi cunosc colegele, m-aş bucura foarte mult dacă pe parcurs am deveni şi bune prietene. Sunt foarte sociabilă şi nu-mi fac griji în privinţa asta", a spus proaspăta studentă.

Emanuela, studentă în primul an la Finanţe-Bănci, aştepta timidă la intrarea în căminul V. Cu un dosar şi un pix în mână, înconjurată de multe bagaje, fata îşi aştepta un prieten care i-a promis că o va ajuta să parcurgă procesul de cazare. "Am venit cu prietenul meu încă de dimineaţă, însă el a plecat puţin. Am foarte multe bagaje. Mi-am adus multe haine şi cosmetice. Sunt o fire mai timidă şi sper să mă înţeleg bine cu colegele de cameră", a explicat Emanuela.

Şase ore şi jumătate au făcut membrii familiei Miklos din Covasna până în Cluj-Napoca, unde s-au cazat la nişte prieteni încă de marţi. "Fata mea este în primul an la Facultatea de Litere. Am foarte mari emoţii să o las aici pentru că nu a mai fost plecată niciodată atât de departe. Am adus cu noi plăpumi, lenjerie de pat, i-am adus foarte multe lucruri, iar jumătate cred că nici nu o să îi trebuiască. Am vrut să aibă tot ce este nevoie. Am sfătuit-o şi cum să se descurce", a declarat Miklos Ferencz.

 

Comenteaza