Au încercat să scape de închisoare, dar nu le-a mers: trei persoane, prinse în aceeaşi zi
- Scris de Ziua de Cluj
- 14 Noi 2014, 13:45
- Eveniment
- Ascultă știrea

În jurul orei 09:30, poliţiştii au depistat pe strada Cantonului din Cluj-Napoca o femeie de 69 de ani dată în urmărire naţională, care se sustrăsese executării pedepsei de 3 luni de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „efectuare de operaţiuni cu materiale pirotehnice fără drept".
În aceeaşi zi, poliţiştii au identificat alţi doi clujeni, de 35 de ani, respectiv de 28 de ani, urmăriţi naţional.
"Pe numele bărbatului de 35 de ani, Judecătoria Cluj-Napoca a emis mandat de executare a 1 an şi 6 luni de închisoare pentru infracţiuni la regimul rutier. Bărbatul de 28 de ani, extrădat din Germania şi urmărit atât naţional, cât şi intenaţional, a fost condamnat definitiv la 3 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt calificat", a transmis IPJ Cluj.