Omar Hayssam, figura centrală a unuia dintre cele mai răsunătoare cazuri de terorism din România, eliberat din închisoare
- Scris de Nicu Mitrea
- azi, 15:38
- Eveniment
- Ascultă știrea
Omar Hayssam, condamnat la peste 20 de ani de închisoare în mai multe dosare, a fost eliberat condiționat.
Instanța a dispus punerea sa de îndată în libertate, după ce a analizat cererea formulată în acest sens.
Hayssam a fost condamnat definitiv în mai multe cauze, printre care dosarul privind răpirea celor trei jurnaliști români în Irak, dosarul „Volvo” și cauza „Foresta Nehoiu”. Pedepsele au fost ulterior contopite, sirianul ajungând să execute o pedeapsă de 23 de ani și patru luni de închisoare, informează Mediafax.
Numele lui Omar Hayssam a devenit cunoscut în România în urma răpirii, în martie 2005, a jurnaliștilor Marie Jeanne Ion, Sorin Mișcoci și Ovidiu Ohanesian, în timp ce aceștia se aflau în Irak. Hayssam a fost condamnat la 20 de ani de închisoare pentru implicarea în acest caz.
Un alt moment care a generat un amplu scandal public a fost fuga sa din România, în 2006. Hayssam a părăsit țara după ce fusese pus în libertate din motive medicale. Ulterior, autoritățile române au declanșat procedurile pentru căutarea și aducerea sa în țară.
În iulie 2013, Omar Hayssam a fost adus în România, după aproximativ șapte ani de la fuga sa și a fost încarcerat pentru executarea pedepselor stabilite de instanțele române.
Decizia privind liberarea condiționată marchează astfel încheierea perioadei de detenție pentru una dintre cele mai controversate figuri din dosarele penale care au ținut prima pagină a presei române în ultimele două decenii.











