Azi e Ziua Națională a Portului Tradițional din România

Azi e Ziua Națională a Portului Tradițional din România
| Foto: Tradiții clujene

Românii sărbătoresc azi portul tradițional din țară, care impresionează prin măiestrie și diversiate.

Portul popular românesc impresionează prin măiestrie şi diversitate, se distinge prin zonele etno-geografice de provenienţă, prin perioadele în care este purtat și prin simbolistica lui aparte. Toate acestea îi atestă valoarea de emblemă a identităţii româneşti, ce reflectă credinţa strămoşească.

În fiecare an, în cea de-a doua duminică a lunii mai, este marcată Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Această zi a fost instituită prin lege în anul 2015. Potrivit actului normativ, marcarea acestei zile are rolul de a promova portul popular românesc și de a „evidenţia valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiţionale specifice fiecărei zone”.

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, instituție de cultură subordonată Consiliului Județean Cluj, este mereu preocupat de cercetarea, conservarea și promovarea portului popular, dar și a obiceiurilor, tradițiilor și manifestărilor în cadrul cărora portul popular este îmbrăcat cu mândrie de trăitorii locurilor sau de pasionații de cultura tradițională.

Arhiva instituției deține mii de fotografii, în care este surprinsă frumusețea, varietatea și măiestria portului popular din județul Cluj. În anul 2018 a fost lansat un album foto, intitulat „Semne peste vreme”, care cuprinde sute de imagini deosebite cu elemente ale portului popular clujean. Acestea au fost selectate în urma campaniilor de aproape 20 de ani de cercetare pe teren, timp în care au fost deschise nenumărate lăzi de zestre din localitățile clujene. Călătoria pornește din zona montană a județului Cluj și se sfârșește în zona etnografică a Câmpiei Transilvaniei, de unde au fost adunate piese vestimentare decorate cu motive rafinate, care stau mărturie în ceea ce privește creativitatea și dragostea de frumos a înaintașilor noștri, potrivit Tradiții clujene.

Albumul are rolul de a încânta ochii privitorului și de a trezi respectul pentru cultura și spiritualitatea românească și poate fi răsfoit AICI: http://traditiiclujene.ro/semne-peste-vreme/ 

Comenteaza