Bărbat căzut în Someş, în centrul Clujului
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Aug 2018, 13:11
- Eveniment
- Ascultă știrea
Un bărbat a căzut, miercuri, în Someş, în zona podului de pe strada Horea din Cluj-Napoca.
Din primele informaţii, bărbatul, care mergea la pescuit, a căzut în Someş, lângă podul de pe strada Horea, încercând să coboare pe malul Someşului, pe o salcie. Clujeanul a alunecat şi a căzut în albia râului, rupându-şi piciorul.
"Un bărbat de 46 de ani şi-a fracturat piciorul stâng după ce a căzut în zona podului Traian din Cluj-Napoca. ISU Cluj a intervenit cu o autospecială de descarcerare si un echipaj de prim ajutor. Persoana a fost scoasă în siguranţă, fiind conştientă la momentul sosirii forţelor de intervenţie. ", a declarat pentru ZIUA de CLUJ, purtătorul de cuvânt al ISU Cluj, maior Andrei Biriş.
Bărbatului i s-au acordat ingrijiri la faţa locului după care a fost transportat la Ortopedie.