Bărbat reținut după ce a smuls geanta unei femei de 84 de ani și a fugit. Doi tineri au intervenit imediat
- Scris de Ziua de Cluj
- 21 Noi 2022, 15:23
- Eveniment
- Ascultă știrea
Bărbatul reținut de polițiști ar fi smuls geanta femeii, moment în care aceasta s-a dezechilibrat și a căzut, rănindu-se. Momentul a fost surprins de o tânără și un tânăr, ambii în vârstă de 25 de ani, care au intervenit imediat.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au fost sesizați despre faptul că unei persoane vârstnice care se afla pe o stradă din municipiu, i-a fost sustrasă o geantă. Cu sprijinul a doi tineri care au observat incidentul, bărbatul bănuit a fost depistat la scurt timp de polițiști, iar ulterior l-au reținut pe acesta pentru 24 de ore.
"La data de 19 noiembrie a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii municipiului Dej au fost sesizați despre faptul că unei femei, în vârstă de 84 de ani, care se afla pe strada Carpați, din municipiul Dej, i-ar fi fost sustrasă geantă pe care o avea asupra sa.
Bărbatul care ar fi comis infracțiunea i-ar fi smuls geanta, moment în care femeia s-a dezechilibrat și a căzut la sol, rănindu-se.
Momentul săvârșirii faptei a fost surprins de două persoane, o tânără și un tânăr, ambii în vârstă de 25 de ani, care au intervenit imediat după observarea incidentului.
Tânărul a alergat pe urmele acestuia circa 200 metri, până când autorul a abandonat poșetă sustrasă.
Între timp, prietena tânărului i-a acordat ajutor femeii care, în urma căderii la sol s-a accidentat, solicitând o ambulanță la fața locului.
Pe baza semnalmentelor oferite operatorilor la SNUAU 112, echipajul de poliție care se afla în zonă l-a depistat în câteva minute pe bărbatul bănuit de comiterea tâlhăriei", au transmis reprezentanții ISU Cluj.
În urma probatoriului administrat, polițiștii Biroului de Investigații Criminale au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, iar ulterior, prezentat instanței, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
Cercetările sunt desfășurate în continuare, sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.