„Bărbosu' cu suflet mare” din Cluj și-a băgat femeia la Terapie Intensivă, dar nu își amintește cum i-a reușit bătaia soră cu moartea

„Bărbosu' cu suflet mare” din Cluj și-a băgat femeia la Terapie Intensivă, dar nu își amintește cum i-a reușit bătaia soră cu moartea
| Foto: colaj ZIUA de CLUJ, sursa https://www.cancan.ro/

Un bărbat care și-a construit o imagine de binefăcător în Cluj a fost arestat preventiv după ce și-ar fi lovit iubita cu o brutalitate extremă, invocând că nu mai ține minte nimic. Femeia a ajuns la Terapie Intensivă, cu leziuni care, potrivit anchetatorilor, i-au pus viața în pericol.

„Bărbosul cu suflet mare” din Cluj apare într-un dosar care îi răstoarnă complet imaginea de binefăcător. Deși în general acesta le întindea o mână celor aflați în nevoie „bărbosul cu suflet mare” a fost arestat preventiv după ce și-ar fi lovit iubita cu o brutalitate extremă.

”Bărbosu’ cu suflet mare”, arestat preventiv

Cunoscut în comunitatea clujeană pentru acțiunile sale caritabile, președintele Asociației ”Alături de oameni Cluj”, zis ”bărbosu’ cu suflet mare” apare în centrul unui dosar cu detalii greu de imaginat. Bărbatul a fost arestat preventiv, iar instanța a emis împotriva lui un ordin de protecție valabil 12 luni, după ce și-ar fi lovit iubita cu pumnii, picioarele și un obiect contondent, notează cancan.ro.

Bătaia soră cu moartea ar fi avut loc în locuința din Apahida, în prezența fiicei minore a bărbatului

Potrivit hotărârii obținute de sursa citată, incidentul șocant s-ar fi petrecut pe 9 iulie, în locuința din Apahida, în prezența fiicei minore a bărbatului dintr-o altă relație. Instanța a reținut că victima a suferit leziuni care necesită 35-40 de zile de îngrijiri medicale și care i-au pus viața în primejdie. Femeia se afla internată și acum în stare gravă la Secția de Terapie Intensivă.

”Vă jur că nu îmi aduc aminte”

Atunci când a apărut în fața judecătorului pentru audieri, ”bunul samaritean” nu a negat categoric că și-ar fi agresat partenera, dar a susținut că nu își amintește ce s-a întâmplat. „Din păcate nu îmi aduc aminte aproape nimic, în afară de o parte din cearta de înainte”, a declarat acesta. Întrebat de ce nu își mai amintește, răspunsul său a fost: „Nu ştiu, efectiv nu îmi aduc aminte. Vă jur că nu îmi aduc aminte.”

”Nu mi-am luat tratamentul... pentru depresie”

Judecătorul a insistat și l-a întrebat dacă se afla sub influența alcoolului sau a altor substanțe. Alexandru a recunoscut: „Am fost băut, nu mi-am luat tratamentul. Pentru depresie în principiu, pentru insomnii”, a explicat el. Bărbatul a mai declarat că își amintește momentul în care a văzut sânge și a sunat la salvare.

”Este un om deosebit, un om bine ancorat în societate, are un job de o carieră înaltă, fiind o personalitate în oraș”

În încercarea de a convinge instanța să nu emită ordinul de protecție pentru o perioadă lungă, avocata ”bărbosului cu suflet mare”, cum este cunoscut la nivel local, a expus ideea că acesta are o imaginea publică impecabilă, a mai scris cancan.ro. „Nu împărtășește, nu îi face cinste, este un om deosebit, un om bine ancorat în societate, are un job de o carieră înaltă, fiind o personalitate în oraș. Mai mult, acesta este un om caritabil care a făcut multe acte de caritate, îşi iubeşte fetiţa şi o respectă pe... (victimă)”, a susținut reprezentanta sa.

Împotriva lui mai fusese emis, în 2025, un ordin de protecție în favoarea fostei soții și a fiicei sale minore

Magistratul a constatat că împotriva lui mai fusese emis, în 2025, un ordin de protecție în favoarea fostei soții și a fiicei sale minore. Instanța i-a interzis acum să se apropie la mai puțin de 200 de metri de victimă și de locuința acesteia, să o contacteze în orice mod și l-a obligat să poarte un sistem electronic de supraveghere. De asemenea, acesta trebuie să urmeze un program de consiliere psihologică, cu o ședință pe lună.

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .