Bătaie de joc la stadionul CFR. Biletele se dau numai cu buletin sau procură
- Scris de Rares Bogdan
- 13 Apr 2011, 18:18
- Eveniment
- Ascultă știrea

Bătaie de joc la stadionul CFR. Cei care vor să îşi cumpere bilete la derby-ul din Gruia trebuie să prezinte acte de identitate sau procură. Este o situaţie cel puţin neobişnuită, având în vedere că cetăţenii au obligaţia de a prezenta buletinul numai în faţa autorităţilor statului. În plus, o procură notarială poate fi chiar mai scumpă decât tichetul de meci pentru care este utilizată.
Preţurile biletelor variază între 10 lei, la Peluza I şi 50 de lei, la sectoarele 13-16 ale Tribunei I.
Elevii şi studenţii posesori de Studcard pot cumpăra bilete cu reducere, cu preţul de 10 lei, la două dintre sectoarele tribunei a II-a. La Tribuna a II-a biletele cu preţ întreg costă între 25-40 de lei, în funcţie de sectorul de tribună ales.
La tribuna I preţurile se situează între 30-50 de lei.
De precizat că tarifele de acces pe stadion sunt uşor mai ridicate decât la meciul cu Rapid, dar şi la alte partide, unde un tichet a costat între 5-40 de lei.
Meciul CFR Cluj - Universitatea Cluj se va disputa joi, 14 aprilie, de la ora 20.30, în cadrul etapei a 26-a a Ligii I de fotbal, ediţia 2010-2011.