Adrian Falub îl reîntâlnește în această seară pe fostul coleg Feri Dican; cei doi au stat împreună pe banca Universităţii în 2008, când echipa a promovat în Liga I. Meciul poate decide soarta lui "U", în acest campionat.
Derby-ul de luni dintre cele două echipe clujene s-a lăsat cu un scandal de proporţii în urma celei mai violente ciocniri dintre jandarmi şi suporterii Universităţii din ultimii şase ani. În timp ce fanii revoltaţi caută modalităţi de a se apăra împotriva abuzurilor făcute de angajaţii Jandarmeriei, cei din urmă, într-un exces de zel, se mândresc cu faptele lor pe reţelele de socializare.
Un efectiv format din peste 140 de poliţişti din cadrul Poliţiei municipiului Cluj-Napoca va asigura măsurile de ordine publică la derby-ului dintre CFR Cluj şi Universitatea Cluj.
Mai sunt mai puţin de 12 ore înainte de începerea derby-ului dintre CFR Cluj şi "U" Cluj, însă la casele de bilete bate vântul.
Meciul dintre CFR şi "U" va fi arbitrat de un tânăr care a avut un episod amuzant în carieră.
Formaţia Universitatea Cluj a învins, luni, în deplasare, cu scorul de 2-1 (1-1), echipa CFR Cluj, în ultimul meci al etapei a XXIV-a a Ligii I.
Imediat după fluierul final, mai mulţi suporteri ai Universităţii au pătruns pe teren pentru a-i îmbrăţişa pe jucători. Stewarzii au încercat să se opună, însă în final fanii şi-au atins scopul.
Una dintre băile stadionului Dr. Constantin Rădulescu a fost devastată în pauza derby-ului local dintre "U" şi CFR. Conducerea clubului gazdă îi acuză pe suporterii "studenţilor".
Înfrângerea din această seară poate fi ultima pentru Vasile Miriuţă. Conducerea din Gruia este nemulţumită de jocul echipei şi vrea să-l schimbe pe antrenor, Cristiano Bergodi având şanse să preia banca tehnică încă de mâine.
Recomandări: