Beţiv după gratii. A agresat o femeie şi a atacat duba poliţiei cu o furcă
- Scris de Ziua de Cluj
- 05 Mar 2019, 16:17
- Eveniment
- Ascultă știrea

Un clujean a fost arestat preventiv pentru ultraj după ce, vineri, fiind băut, a agresat o femeie în plină stradă şi a avariat maşina poliţiştilor veniţi să aplaneze conflictul.
Potrivit poliţiştilor, vineri, 1 martie, în jurul orei 11:50, bărbatul, de 47 de ani, din Dej, aflându-se pe strada Sărata de Jos, din Dej, pe fondul consumului de alcool a avut un conflict spontan cu o femeie, pe care ar fi agresat-o.
"Pentru aplanarea conflictului, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar bărbatul s-a manifestat agresiv față de aceștia, amenințând cu acte de violență. În acest context, bărbatul a avariat autospeciala de poliție, lovind parbrizul cu o furcă, tulburând ordinea și liniștea publică", transmite IPJ Cluj.
În baza probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar ulterior arestat preventiv, fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de tulburarea ordinii şi liniştii publice, lovire sau alte violente şi distrugere.