Bilanţul poliţiei pe 2015: află care sunt principalele INFRACŢIUNI, câte AMENZI s-au dat, câte intervenţii în urma apelurilor la 112 au fost

Bilanţul poliţiei pe 2015: află care sunt principalele INFRACŢIUNI, câte AMENZI s-au dat, câte intervenţii în urma apelurilor la 112 au fost
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a dat publicităţii bilanţul activităţii desfăşurate în 2015. ZIUA de CLUJ vă invită să aflaţi cum a evoluat rata criminalităţii, care sunt principalele infracţiuni săvârşite, dar şi care sunt măsurile luate de oamenii legii pentru a le combate.

În raportul prezentat se arată că pe parcursul anului 2015 Poliţia a fost sesizată despre comiterea unui număr de 17.171 infracţiuni, înregistrându-se o scădere a criminalităţii. Din totalul infracţiunilor aduse în atenţia oamenilor legii majoritatea, 69,34%, sunt de natură judiciară, în timp ce 7,84% sunt infracţiuni economico-financiare, iar 22,81% sunt de altă natură.

În 2015 au fost descoperite 2.460 de infracţiuni de natură economico-financiară, pentru care au fost cercetate 328 persoane, iar faţă de 18 suspecţi au fost dispuse măsuri preventive.

"S-a dispus începerea urmăririi penale în 283 de cauze penale de evaziune fiscală, 70% dintre acestea vizând domeniile prioritare: agroalimentare, construcţii, lemnoase şi transporturi. Au fost indisponibilizate produse în valoarea de 85.569.032 de lei, s-au aplicat 1.759 sancţiuni contravenţionale, fiind determinată achitarea la bugetul statului a sumei de 1.007.778 lei în baza art. 10 din Legea 241/2005", au precizat reprezentanţii IPJ Cluj.

Furturile, principalele infracţiuni

Infracţiunile contra persoanei reprezintă peste 19% din totalul infracţiunilor înregistrate anul trecut, ponderea cea mai mare având-o cele de lovire sau alte violenţe. În acelaşi timp, infracţiunile contra patrimoniului au o pondere de 58% din total, furturile, în procent de 72%, fiind cel mai important segment infracţional al acestei categorii.

În judeţul Cluj infracţiunile stradale înregistrate reprezintă 7,11% din totalul infracţiunilor sesizate, 94,27% dintre acestea fiind infracţiuni de furt. Dintre cele de furt stradal, ponderea cea mai mare o au furturile auto, acestea reprezentând 44,39% din total.

Criminalitatea în mediul rural, în scădere

IPJ Cluj arată că în perioada analizată s-a înregistrat o scădere a criminalităţii din mediul rural, comparativ cu anul 2014. Ponderea faptelor sesizate în mediul rural este determinată de infracţiunile judiciare, care reprezintă 72,88% din totalul infracţiunilor. În ceea ce priveşte infracţiunile contra persoanei înregistrate în mediul rural, 73% sunt infracţiuni de lovire sau alte violenţe. De asemenea, furturile reprezintă 71% din totalul infracţiunilor contra patrimoniului.

Peste 75.000 de sancţiuni aplicate şoferilor

În ceea ce priveşte acţiunile desfăşurate cu scopul prevenirii accidentelor rutiere, reprezentanţii IPJ Cluj informează, în raportul prezentat, că pe parcursul anului trecut s-au constatat 1.205 de infracţiuni şi s-au aplicat 75.018 de sancţiuni contravenţionale.

"Au fost reţinute 6.631 de permise de conducere şi au fost retrase 2.677 de certificate de înmatriculare. Principalele cauze ale accidentelor rutiere grave au fost traversarea neregulamentară a pietonilor, viteza neadaptată la condiţiile de drum şi neacordarea de prioritate pietonilor", se arată în bilanţ. 

Lupta cu hoţii de lemne, în cifre

Pentru combaterea ilegalităţile în domeniul silvic au fost organizate şi executate 718 acţiuni şi controale. În urma lor au fost constatate 837 sancţiuni contravenţionale la Legea nr. 171/2010, modif., şi au fost descoperite 161 de infracţiuni la regimul silvic, fiind reţinute 16 persoane. De asemenea, poliţiştii au dispus confiscarea cantităţii de 3.627 mc material lemnos, în valoare de 1.324.380 lei.

Aproape 30.000 de intervenţii în urma unor apeluri la 112

Pe parcursul lui 2015 poliţiştii au realizat 29.120 intervenţii la apelurile primite prin SNUAU 112, dintre care 20.086 au fost realizate în mediul urban, iar 9.033 în cel rural.

În acelaşi timp, oamenii legii au întreprins 14.153 de intervenţii la evenimente, 3.137 de acţiuni cu efective mărite şi 92 razii. Totodată, poliţiştii de proximitate au desfăşurat 4.380 activităţi în comunitate, au consiliat 7.216 persoane care s-au prezentat la punctele de consiliere, au realizat 496 informări către instituţiile cu atribuţii în deservirea cetăţenilor, au aplanat 872 de stări conflictuale şi au aplicat 768 sancţiuni contravenţionale în valoare totală 185.460 lei.

 

Comenteaza