Cătăniciu a ieşit din sediul DNA Cluj. Ce a spus la ieşire

Cătăniciu a ieşit din sediul DNA Cluj. Ce a spus la ieşire
Steluţa Cătăniciu a ieşit din sediul DNA Cluj în urmă cu puţine momente. Ea a declarat că a fost sunată ieri pentru a se prezenta în calitate de martor în dosarul privind posibilele fraude de la referendumul din Cluj.

Cătăniciu a spus că nu înţelege interesul "atât de crescut" al presei, într-un dosar "fără miză". Întrebată dacă ea consideră că această anchetă are motivaţii politice, ea a spus că "până la urmă toate au un substrat politic". "Eu am fost şef de campanie la referendum iar din câte ştiu eu nu s-au întâmplat lucrurile despre care vorbesc procurorii", adaugă ea.


Cătăniciu a refuzat să spună ce întrebări i-au fost puse de către procurori şi a motivat această atitudine prin faptul că este avocat şi consideră că în cazul unei anchete detaliile nu trebuie făcute publice.

Tot în dosarul privind referendumul este aşteptat în aceată dimineaţă să dea declaraţii şi preşedintele PNL Cluj, Marius Nicoară. Aceasta, pentru că în actele întocmite de procurorii DNA în susţinerea declanşării urmăririi penale împotriva fostului ministrul Teodor Atanasiu, a fiului vitreg al ministrului Cornel Dobriţoiu şi a altor persoane calificate drept „interlope", sediul PNL Cluj-Napoca este prezentat ca un veritabil centru de comandă din care s-ar fi coordonat activitatea de cumpărare de voturi şi chiar de intimidare a alegătorilor din mai multe judeţe ale Transilvaniei, în scopul de a-i determina să meargă la vot în ziua referendumului. „Concret, s-a stabilit că, în cursul dimineţii de 29 iulie 2012, în înţelegere cu Atanasiu Teodor, Samson Dumitru a apelat la sprijinul învinuitului Măgurean Bogdan Cristian (cunoscut interlop din Cluj-Napoca, cu relaţii în diverse clanuri interlope) pentru ca, în schimbul unor sume de bani, să acţioneze în ziua referendumului pe două paliere: pe de o parte să mobilizeze alegătorii să se deplaseze la vot (în special persoane cu un nivel scăzut de educaţie) iar, pe de altă parte, să pregătească în toate marile localităţi de pe raza judeţelor Alba, Cluj, Sălaj, Bistriţa Năsăud, Arad, Timiş grupuri de interlopi care să fie pregătiţi să intervină, la nevoie, în locaţiile unde se solicită sprijin. Măgurean Bogdan a acţionat în sensul celor stabilite, în condiţiile în care i s-a pus la dispoziţie un spaţiu din sediul organizaţiei PNL Cluj-Napoca iar Samson Dumitru l-a pus în legătură cu mai mulţi lideri locali ai PNL pentru a le acorda sprijinul în acelaşi scop", se spune în documentul invocat. Vezi detalii despre dosar

Comenteaza