Video Ce așteptări are primarul Boc de la anul 2025 / Mesajul transmis clujenilor

Ce așteptări are primarul Boc de la anul 2025 / Mesajul transmis clujenilor

Primarul Emil Boc spune că sănătatea este cel mai important lucru de care are nevoie un om în ziua de azi. „Dacă nu ai sănătate, nu ai nimic”, a precizat edilul Clujului.

Edilul municipiului Cluj-Napoca a fost invitat, marți, la ZIUA LIVE, unde a fost întrebat de moderatorul emisiunii ce așteptări are de la anul 2025.

Vreau, în primul rând, sănătate pentru clujeni. Să aibă fiecare parte de cea mai bună sănătate cu putință. Dacă avem asta, celelalte se rezolvă. Dacă nu ai sănătate, nu ai nimic. Nu poți merge la serviciu, nu poți avea o viață normală. Așa trebuie puse și prioritățile. Prima dată trebuie să avem grijă de corp, că el ne duce la serviciu, el ne duce și la distracție, peste tot.â

După asta să avem grijă de relațiile dintre noi. Apoi să avem grijă de cap și să gândim cât mai mult pozitiv. Să lăsăm ura, dezbinarea și gândurile negre deoparte. Să ne concentrăm pe ce putem avea. În viață nu le poți avea pe toate. Există și părți mai puțin bune, nu este totul numai lapte și miere, dar să gândim pozitiv. Asta îmi doresc pentru mine și asta le doresc și clujenilor”, a afirmat, la ZIUA LIVE, Emil Boc.

„Îi așteptăm pe clujeni în Piața Unirii în această seară. La ora 22 începe spectacolul. Avem concerte, iar la ora 00:00 avem spectacolul de drone, lumini și lasere. Avem pregătit și un pahar de șampanie pentru clujeni. Sperăm că vom avea un an bun în 2025”, a încheiat Boc.

Vezi AICI programul pregătit de primărie pentru clujeni în noaptea de Revelion.

Comenteaza