Cei 3 copii ai unui om de afaceri din Cluj, dați în urmărire naţională

Cei 3 copii ai unui om de afaceri din Cluj, dați în urmărire naţională

Trei copii de 11, 9 şi 7 ani, fraţi, care erau supravegheaţi de o bonă, au fost daţi dispăruţi. Cei trei minori sunt acum căutaţi de poliţişti, ei fiind daţi în urmărire naţională de luni seara.

Poliția Hunedoara a transmis luni că îi caută pe cei trei copii ai afaceristului clujean Adrian Marțian, care au dispărut din casa de lângă Deva, unde locuiau după o decizie de la Tribunalul Mureș. Copiii milionarului sunt în custodia statului, după ce ambii ambii părinți au fost decăzuți din drepturile lor de către instanță, a informat Cotidianul de Hunedoara

Potrivit polițiștilor din Hunedoara, tatăl copiilor a anunțat luni, 14 octombrie, în jurul orei 17:00, că a fost informat de bonă că cei trei minori nu se mai află în casă.

"La data de 14 octombrie 2024, în jurul orei 17.00, Poliția Orașului Simeria a fost sesizată telefonic de un bărbat din satul Sântandrei, cu privire la faptul că astăzi, în jurul orei 16:00, bona celor trei copii ai săi, MARȚIAN RANIA ADRIANA, în vârstă de 11 ani, MARȚIAN ANTONIO ADRIAN, în vârstă de 9 ani și MARȚIAN RAISA ANTONIA, în vârstă de 7 ani, l-a anunțat că aceștia nu se mai află la domiciliu.

Este vorba de: 
- Marțian Antonio Adrian - 9 ani: aproximativ 1,45 m înălțime, aproximativ 50 de kg., ochi căprui, păr scurt brunet, ten deschis, poartă ochelari de vedere.
- Marțian Rania Adriana - 11 ani: aproximativ 1,55 m. înălțime, aproximativ 60 de kg., ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, față rotundă (foto central).
- Marțian Raisa Antonia - 7 ani: aproximativ 1,40 m. înălțime, aproximativ 40 de kg., ochi căprui, păr lung brunet, ten deschis, față rotundă, poartă ochelari de vedere.  

„Din momentul primirii sesizării, polițiștii au desfășurat mai multe activități investigative și de căutare, în vederea depistării minorilor, care au fost dați în urmărire națională”, potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.

Polițiștii mai menționează că nu se știe cum erau îmbrăcați copiii în momentul în care aceștia au dispărut de acasă. Părinții celor trei copii, Adrian și Roxana Marțian sunt în război total, de mai mult timp, principala dispută fiind custodia micuților. În urma unor procese din instanță, ambii părinți au pierdut custodia copiilor, tatăl lor având interdicție să se apropie de ei la o distanță mai mică de 150 de metri.

În urmă cu șase săptămâni, între părinții copiilor a avut loc un incident, care s-a încheiat cu plângeri penale la Poliție. Adrian Marțian și fosta concubină sunt război pentru copii, iar aceștia ar fi refuzat să meargă cu femeia, dorind să stea cu tatăl lor. Omul de afaceri este originar din Cluj și a fost, în trecut, patron la echipa de fotbal UTA Arad, fiind, totodată, partener de afaceri cu celebrul fotbalist Adrian Mutu, mai informează Cotidianul de Hunedoara

Comenteaza