Este anchetă la la Poliția de frontieră pentru a se stabili cum au ajuns copiii omului de afaceri Adrian Marțian în Serbia, după ce autoritățile din țara vecină i-au găsit pe cei patru la aproape 200 de km de granița cu România.
Copiii dispăruți din satul Sântandrei sunt împreună cu tatăl lor, Adrian Marțian, se află deocamdată într-o locație necunoscută. Polițiștii au vorbit în cursul nopții cu tatăl, cel care anunțase dispariția.
IPJ Hunedoara a transmis în dimineaţa de joi 17 octombrie că în cursul nopţii autorităţile au luat legătura cu tatăl minorilor daţi dispăruţi. Adrian Marţian a transmis că minorii s-ar afla la el.
Cei trei frați, în vârstă de 11, 9 și 7 ani, dați dispăruți luni seara din satul Sântandrei, județul Hunedoara, au apărut într-o filmare în care aceştia se adresează mamei lor. Clipul ar fi fost trimis de pe un telefon cu prefix de Serbia.
Cei trei frați, în vârstă de 11, 9 și 7 ani, dați dispăruți luni seara din satul Sântandrei, județul Hunedoara, au apărut într-o filmare în care se adresează mamei lor.
Trei copii de 11, 9 şi 7 ani, fraţi, care erau supravegheaţi de o bonă, au fost daţi dispăruţi. Cei trei minori sunt acum căutaţi de poliţişti, ei fiind daţi în urmărire naţională.
Poliția anunță că au fost găsiți alți doi copii dispăruți în județul Cluj. Acum este vorba de băiatul de la casa de tip familială și de una dintre sororile dispărute vineri.
Doi minori, față și băiat, ambii de 13 ani au dispărut de la o casă de tip familial din Cluj-Napoca.
Ambii copii au plecat sâmbătă după-amiază de la un centru din municipiul Cluj-Napoca și nu s-au mai intors.
Recomandări: