Cel mai nou loc de joacă din Cluj: “La Butuci”, primul parc rustic din ţară GALERIE FOTO

Cel mai nou loc de joacă din Cluj: “La Butuci”, primul parc rustic din ţară GALERIE FOTO
Un parc rustic, primul de acest fel din ţară, a fost inaugurat astăzi la Cluj, pe malul Someşului, în apropierea podului Garibaldi.
Clujenii care vor să îşi petreacă timpul liber într-o ambianţă de munte sunt aşteptaţi aici alături de micuţii lor să se bucure de dotările parcului: un balansoar, jardiniere, mese rotunde şi băncuţe. “Vedeta” locului este însă un amfiteatru de 20 de locuri are îi aşteaptă mai ales pe iubitorii cântărilor la chitară, care pot să dea recitaluri sau să ia parte la ele ca spectatori.

Toate amenajările au fost realizate din materiale ecologice, respectiv buşteni de lemn şi sfoară. “Am ales să folosim şi nişte şuruburi din metal. Ne-am gândit la siguranţa celor care vor folosi mobilierul parcului, dar şi la faptul că ne dorim să îl găsim la fel şi peste un an, fără să fie furat nimic de aici ”, a declarat Mihai Giurgiu, de la Organizaţia Studenţilor pentru Turismul Românesc, unul dintre coordonatorii acţiunii.

Proiectul a fost finanţat prin programul ”Fiecare parc are povestea lui,” administrat pe plan local de Fundaţia Comunitară Cluj (FCC) şi susţinut financiar de compania de credite de consum Provident Financial.

Vezi mai multe fotografii pe contul de FaceBook al ZIUA de CLUJ.

Comenteaza