Cine va aplica legea: 148 de absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie Septimiu Mureşan GALERIE FOTO

Cine va aplica legea: 148 de absolvenţi ai Şcolii de Agenţi de Poliţie Septimiu Mureşan GALERIE FOTO
Emoţii mari la Şcoala de Agenţi de Poliţie Septimiu Mureşan. 148 de tineri şi-au luat rămas bun de la cursuri pentru a-şi începe activitatea în unităţile la care vor fi repartizaţi.

Absolvenții seriei 2013-2015 au participat vineri la festivitatea de acordare a gradului profesional la sediul unităţii de învăţământ, tinerii agenţi fiind ajutaţi de către membrii corpului profesoral, familie şi prieteni să treacă mai uşor peste acest moment emoţionant din cariera lor.

Şefa celei de-a zecea promoţii este clujeanca Iulia-Oana Joţ, care a absolvit cursurile şcolii cu media 9,66. Ea a fost urmată la scurtă distanţă de maramureşeanca Andreea-Isidora Iştoan şi de arădeanca Paula Elena Cenuşa, a căror medie a fost de 9,64.

Printre elevii-model se numără Simion-Bogdan Baciu, din județul Bistrița-Năsăud, care a absolvit cu media 9,63, şi sălăjeanca Alina-Loredana Dorolţi, a cărei medie a fost de 9,61.

Cele 32 de fete și cei 116 de băieți, pregătiţi pentru specializarea Ordine Publică, nu se vor putea bucura prea mult de vacanţă. Peste doar două săptămâni, în 3 august, ei se vor prezenta la unităţile de repartiţie pentru a-şi începe activitatea.

Festivitatea înălţării în grad s-a desfăşurat în prezenţa lui Dumitru Jianu, adjunct al inspectorului general al Poliției Române, a lui Paul Bălţăţeanu, şeful Serviciului Formare Profesională din cadrul Direcției Management Resurse Umane din Inspectoratul General al Poliției Ronâne, a prefectului Clujului, Gheorghe Vuşcan, a şefului Inspectoratului de Poliție Județean Cluj, Tudor Grindean.

Înfiinţată în anul 2004, şcoala de poliţie clujeană a pregătit până acum 10 serii de elevi, respectiv peste 2.000 de agenţi de poliţie.

Comenteaza