Cluj: Donezi sânge și primești bilet la meciul U - Rapid București
- Scris de Ziua de Cluj
- azi, 12:07
- Eveniment
- Ascultă știrea
Universitatea 'Babeș-Bolyai' (UBB) din Cluj-Napoca organizează, în perioada 4-8 mai, cea de-a 14-a ediție a campaniei de donare de sânge 'Donăm împreună - UBB dă startul!'. Campania se va desfășura de luni până vineri, în intervalul orar 7:30-13:30, la sediul Centrului Regional de Transfuzie Cluj.
''Donăm împreună - UBB dă startul!' a devenit deja o tradiție a comunității UBB. Ajunsă la cea de-a 14-a ediție, campania pe care noi am inițiat-o reprezintă un program coerent de informare și educare pe tema importanței donării de sânge, iar ceea ce ne dorim noi în primul rând este să generăm un comportament firesc și constant în această direcție, motiv pentru care studenții UBB se implică în promovarea, la nivelul comunității clujene, nu doar a campaniei, ci mai ales a importanței donării de sânge. E o inițiativă care se încadrează în strategia generală a UBBMed și a Universității noastre, care totodată reconfirmă rolul esențial al Universității în generarea de atitudini la nivelul societății', se arată într-un comunicat trimis luni de UBB.
Potrivit sursei citate, campania se desfășoară în parteneriat cu FC Universitatea Cluj, iar donatorii vor beneficia de acces gratuit la meciul FC Universitatea Cluj - FC Rapid București, programat pe 9 mai.
.











