Cluj: Grup de migranți depistați într-un tren. De unde veneau

Cluj: Grup de migranți depistați într-un tren. De unde veneau

Cei cinci tineri, care au fost depistați de polițiști într-un tren care trecea prin Cluj, nu dețineau asupra lor documente legale de identitate sau permise legale de ședere pe teritoriul României.

În cadrul unei acțiuni organizate la nivelul Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca, sub coordonarea Direcției de Poliție Transporturi din cadrul I.G.P.R., polițiștii au depistat în noaptea de 16 spre 17 decembrie, în trenul care circulă pe relația Iași-Timișoara, un grup de 5 migranți.

Potrivit polițiștilor, persoanele depistate nu aveau documente legale de identitate sau permise legale de ședere pe teritoriul statului român.

"În vederea stabilirii identității și pentru clarificarea tuturor aspectelor referitoare la modul în care au pătruns pe teritoriul național, cei cinci bărbați au fost conduși la sediul Postului de Poliție Transporturi Feroviare Dej .

Astfel, polițiștii au stabilit identitatea acestora, respectiv 5 bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 27 de ani, din Pakistan.

În cauză cercetările sunt continuate în cadrul unui dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

De asemenea, cu privire la această situație au fost sesizați reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Cluj, precum și Inspectoratul General pentru Imigrări", au transmis reprezentanții IPJ Cluj.

Comenteaza