Cluj: Mașină răsturnată într-un șanț. O femeie și o fetiță de șapte ani au fost transportate la spital
- Scris de Nicu Mitrea
- 19 Aug 2024, 11:35
- Eveniment
- Ascultă știrea
Un accident rutier a avut loc, luni dimineață, pe raza localității Ghirișul Român, comuna Mociu, județul Cluj. Două persoane au necesitat îngrijiri medicale.
Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Mociu au intervenit în această dimineață la un un accident rutier petrecut pe raza localității Ghirișul Român, comuna Mociu.
"La fața locului au ajuns o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj al serviciului de ambulanță județean, unde au găsit, un autoturism răsturnat și ocupanții ieșiți din acesta. Un echipaj SMURD, aflat în zonă pentru un alt caz, a acordat primul ajutor calificat persoanelor implicate în accident, până la sosirea forțelor alocate pentru această intervenție", a transmis ISU Cluj.
O femeie și o fetiță, în vârstă de șapte ani, au fost consultate și au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale. Conform primelor evaluări acestea erau conștiente și cooperante.