Clujean capturat peste hotare și trimis direct la închisoare în România. Ce infracțiune a comis

Clujean capturat peste hotare și trimis direct la închisoare în România. Ce infracțiune a comis
| Foto: ArturVerkhovetskiy - Depositphotos.com

Un bărbat de 39 de ani, originar din județul Cluj, a fost adus miercuri, 10 septembrie 2025, în România, după ce era dat în urmărire internațională pentru șantaj.

Potrivit Inspectoratului General al Poliției Române, pe numele său fusese emis de către Judecătoria Turda un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani și 3 luni.

Acesta se sustrăgea pedepsei pe teritoriul Marii Britanii, până când a fost localizat și ulterior predat autorităților române.

După sosirea în țară, bărbatul a fost escortat și introdus într-o unitate de detenție, unde își va executa pedeapsa.

Comenteaza