Clujenii nu se înghesuie la voluntariat: 20 de persoane la "Let's Do It, Romania!"

Clujenii nu se înghesuie la voluntariat: 20 de persoane la
Un număr de 20 de voluntari au asigurat până acum cartarea zonelor cu gunoaie din Cluj, în cadrul campaniei Let's Do It Romania, în 28 de zone din totalul de 714.

Au fost identificate 84 de mormane de gunoi, care se adaugă celor 12 mormane găsite în zona Câmpiei Turzii.

"Având în vedere procentul foarte mare de zone de cartare încă nealocate, echipa locală de organizare îşi doreşte să sublinieze importanţa etapei de cartare pentru Ziua Curăţeniei Naţionale din 24 septembrie. Informațiile colectate in această etapa sunt esențiale pentru organizarea zilei de curățenie", spun organizatorii.

Aceştia fac un apel către clujenii iubitori de natură pentru a se mobiliza în următoarele două săptămâni pentru a parcurge judeţul. Astfel de acţiuni de cartare vor avea loc în fiecare sâmbătă din luna august în parcarea de la Polus Center şi în parcarea din sensul giratoriu de lângă fabrica de bere din Turda.

Comenteaza