Clujul, gata de Iron Maiden

Clujul, gata de Iron Maiden
Scena pe care vor cânta greii rockului mondial este pregătită pentru show-ul de duminică. Se fac probe de lumini şi se aranjează standurile pentru mâncăruri şi băuturi.
Terasele şi centrul oraşului sunt împânzite deja de fani Iron Maiden veniţi la Cluj din toată ţara şi chiar de peste graniţă. Sunt căutate mai ales localurile profilate pe muzică rock.

“Îmi doresc să ajung la un concert Maiden de când mă ştiu”, a mărturisit Cipri Cicioc, un tânăr de 29 de ani venit din Baia Mare pentru concert. S-a întâlnit, cu acest prilej, în Hard Club cu mai mulţi prieteni din Bistriţa şi Mediaş. “Nu contează cu ce piesă vor începe, noi suntem bucuroşi să îi vedem oricum. Ne-am bucurat că vor veni la Cluj. Dacă Iron Maiden ar fi cântat la Bucureşti, nu ne-am fi dus, pentru că e Bucureşti. Am fi mers la ceva concert de-al lor la Sziget sau în Austria. Sunt sigur că, dacă s-ar organiza la Cluj mai multe cântări cu trupe mari, ar veni mult mai mult public decât se adună în capitală”, a apreciat tânărul.

Organizatorii se află pe ultima sută de metri cu pregătirea evenimentului. “Pregătim zona care le va fi rezervată celor din trupă. Fiecare va avea câte o cabină personală în care se va odihni şi reface şi vor mai avea la dispoziţie servicii de masaj”, a precizat Liviu Alexa, directorul Imagistica, organizatorul evenimentului. “Artiştii, în principiu, nu rămân în România. Vor sosi în Cluj la 18:00 sau 19:00 şi vor pleca imediat după concert. Stafful lor tehnic ajunge duminică dimineaţă”, a declarat Alexa. “Nu am căutat să organizez un eveniment la care să vină VIP-uri, concertul li se adresează oamenilor obişnuiţi, fanilor Iron Maiden”, a menţionat Alexa. Potrivit unor surse, premierul Emil Boc şi-a anunţat dorinţa de a veni la concert, însă rezervarea a fost anulată în ultimul moment din cauza unor schimbări în programul acestuia. Până ieri după-masă, numărul de bilete vândute ajunsese la aproximativ 24.000.

Setlistul turneului “The Final Frontier”

În ultimele concerte, Iron Maiden a cântat, în ordine, următoarele piese: The Wicker Man, Ghost of the Navigator, Wrathchild, El Dorado, Dance of Death, The Reincarnation of Benjamin Breeg, These Colours Don’t Run, Blood Brothers, Wildest Dreams, No More Lies, Brave New World, Fear of the Dark, Iron Maiden (Bis: The Number of the Beast, Hallowed Be Thy Name, Running Free).


Comenteaza