CNAIR a reziliat contractul pentru un tronson de lângă Cluj al Autostrăzii Transilvania

CNAIR a reziliat contractul pentru un tronson de lângă Cluj al Autostrăzii Transilvania
| Foto: Facebook/Asociatia Pro Infrastructura

Joi, 11.03.2021, CNAIR a notificat Antreprenorul Asocierea SC Straco Grup SRL – SC Total Road SRL – SC Specialist Consulting SRL în vederea rezilierii contractului „Proiectare și Execuţie pentru Realizarea Autostrăzii Brașov - Târgu Mureș - Cluj - Oradea, Secțiunea 2A: Ogra - Câmpia Turzii, Lotul 3: Chețani - Câmpia Turzii, km 21+500 - km 37+191".

Decizia rezilierii acestui contract este consecința faptului că antreprenorul nu a respectat un număr de 3 înștiințări de remediere și a abandonat șantierul. "Precizăm că după deschiderea traficului rutier pe Nodul Rutier Chețani, în data de 18.09.2020, Antreprenorul a redus considerabil ritmul de execuție a lucrărilor. La data deschiderii traficului, progresul fizic era de 36,81%, iar în prezent progresul fizic înregistrat este de 37,86%, Antreprenorul înregistrând un progres de aproximativ 1% în ultimele 5 luni. Menționăm că rezilierea efectivă intră în vigoare în 14 zile de la notificarea Antreprenorului", transmite CNAIR.

După rezilierea contractului, CNAIR va elabora o nouă documentație de atribuire în vederea relicitării acestui contract pentru finalizarea lucrărilor de construcție a acestui sector de autostradă.

Comenteaza