Conduceau fără permis de Crăciun pe străzile Clujului. Unul consumase și alcool

Conduceau fără permis de Crăciun pe străzile Clujului. Unul consumase și alcool
| Foto: Obiectiv Vocea Brăilei

Dorința de a conduce a fost mai mare decât frica de dosar penal.

Polițiștii din Cluj-Napoca au oprit, în jurul orei 02:00, în 24 decembrie, un bărbat în vârstă de 37 de ani, care se deplasa cu autoturismul pe strada Viilor din oraș. Oamenii legii au descoperit că șoferul avea permisul suspendat.

Mai mult, în urma testării cunaparatul etilotest, polițiștii Compartimentului de Siguranță Publică și Patrulare din cadrul Secției 1 au constatat faptul că bărbatul are o concentrație de 0,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.

"În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere", a transmis IPJ Cluj.

La rândul lor, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin au depistat, în cea de-a doua zi de Crăciun, pe strada Horea din localitate, un bărbat de 43 de ani care conducea fără să aibă permis. Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

Comenteaza