Copii de 13 și 15 ani bătuți și înfometați de părinți. După o bătaie, tatăl a cusut rana fetei cu o sfoară / Copiii au obținut ordin de protecție

Copii de 13 și 15 ani bătuți și înfometați de părinți. După o bătaie, tatăl a cusut rana fetei cu o sfoară / Copiii au obținut ordin de protecție
| Foto: captura video - https://stirileprotv.ro/

Doi fraţi au obținut ordin de protecție împotriva ambilor părinți după ce au reușit povestească autorităților viața de coșmar pe care o duceau alături de părinții lor. 

O fată de 13 ani şi un băiat de 15 ani din județul Arad au fost chinuiți toată copilăria de proprii părinți. Aceștia îi duceau pe minori frecvent să muncească la stână, unde aveau sute de oi. Drept urmare, copiii nu erau lăsaţi la şcoală şi se plângeau frecvent de foame şi bătăi, a relatat aradon.ro

După un astfel de episod violent, băiatul a fugit de acasă, iar părinţii i-au anunţat dispariţia la poliţie. Când a fost găsit, adolescentul le-a povestit agenţilor despre chinurile îndurate. Printre chinurile îndurate se numără și un episod șocant îndurat de sora mai mică a adolescentului.

Fata de 13 ani care le-a povestit anchetatorilor despre o bătaie primită în urma căreia tatăl ei a rănit-o în zona feţei, i-a spart nasul și i-a rupt buza superioară, apoi tot acesta a cusut tăietura cu sfoară. Bărbatul nu a dus-o la spital şi a obligat-o să poarte o mască sanitară şi să susțină că a căzut.

După ce autorităţile au aflat motivul pentru care adolescentul a încercat să-și părăsească familia, cei doi copii au ajuns în grija unei fundații umanitare. Aceştia au obținut din partea judecătoriei de circumscripție un ordin provizoriu de protecție – asta după ce polițiștii emiseseră unul provizoriu pe câteva zile.

Mai exact judecătoria a decis să le acorde celor doi minori un ordin de protecție față de ambii părinți, pe o perioadă de 11 luni. Părinții agresori nu vor avea voie să se apropie la mai mult de 100 de metri de locul în care minorii locuiesc acum, nici de școala acestora, iar cei doi nu vor avea dreptul nici să ia legătura – sub nicio formă – cu minorii pe care i-au agresat.

Instanţa le-a atras atenția părinților agresori că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse prin prezentul ordin de protecție constituie infracțiune şi se pedepsește cu închisoare de la şase luni la cinci ani.

Sursa citată mai menţionează că este vorba despre o familie destul de înstărită, care deține sute de animale și că tatăl celor doi copii minori, i-a exploatat în ultimii ani pe cei doi, sutele de oi pe care le deține fiind îngrijite în mare parte doar de băiatul minor. 

Comenteaza