Copilul operat în premieră la Cluj în urmă cu o lună, externat azi

Copilul operat în premieră la Cluj în urmă cu o lună, externat azi
Micuţul Andrei Dima de 5 ani din Călăraşi care a suferit o operaţie în premieră mondială la Cluj în septembrie, a fost externat în urmă cu puţine minute de la Clinica de Chirurgie Maxilo Facială.

O echipă formată din cinci medici chirurgi, condusă de şeful Clinicii de Chirurgie Maxilo Facială Teofil Lung, i-a extirpat copilului în 19 septembrie o tumoare care îi cuprinsese ochiul stâng, urechea stângă, cavitatea bucală, baza craniului şi partea superioară a plămânului stâng. Teofil Lung a venit astăzi personal ca să-l salute pe Andrei la externare. "Unde pleci, Andrei?", l-a întrebat doctorul, iar copilul, cu greu, a reuşit să răspundă "acasă". Lung a spus că băiatul a fost operat după ce acesta a urmat un tratament cu chimioterapie la spitalul Fundeni din Bucureşti, dar  tratamentul nu dăduse rezultate. Vezi aici detalii despre operaţia de la Cluj

Copilul se va putea dezvolta normal, dar trebuie să vină lunar la control, pentru că evoluţia sa va trebui supravegheată. În funcţie de momentul când vor dispărea din organism efectele chimioterapiei, medicii vor lua decizia asupra datei când va avea loc operaţia de reconstrucţie a feţei. Copilul se alimentează acum cu un tub nazo-gastric.


Părinţii lui Andrei au venituri mici, trăiesc din venitul soţului care e angajat la o firmă de pază unde câştigă 1000 de lei. Soţia a trebuit să renunţe la serviciu din cauza problemelor copilului. Gheorghe Dima spune că deocamdată copilul nu va merge la grădiniţă, ca să nu aibă probleme cu integrarea.

Iată unde puteţi face donaţii pentru micuţul Andrei Dima:

RO89BTRL04701201Z92473XX LEI

RO64BTRL04704201Z92473XX EURO

conturi deschise pe numele mamei, Cristina Dima.

Comenteaza