Corturi cu apă rece împotriva caniculei, în centrul Clujului

Corturi cu apă rece împotriva caniculei, în centrul Clujului
După ce timp de mai mulţi ani a renunţat la amplasarea de corturi în zone intens circulate pe durata caniculei, Primăria din Cluj-Napoca anunţă azi că montează trei corturi deschise în centru, pentru hidratarea celor afectaţi de caniculă.

Primăria a decis suplimentarea mijlocelor prin care se va pune la dispoziţia clujenilor apă plată în perioada următoare, în care se anunţă temperaturi extrem de ridicate în oraş. Astfel, pe lângă farmaciile în care clujenii pot găsi apă plată şi pahare de unică folosinţă şi pot cere prim ajutor de la personal calificat, Primăria va amplasa corturi deschise pe trotuar, în zone circulate. Aici trecătorii vor putea găsi apă rece şi se vor pute adăposti câteva minute de arşiţa soarelui.
Corturile vor fi amplasate în piaţa Unirii lângă primăria veche, în piaţa Lucian Blaga lângă Casa de Cultură a Studenţilor şi în staţia RATUC de vizavi de Teatrul Naţional.


De asemenea, farmaciile unde clujenii pot găsi apă rece pot fi găsite în piaţa Mihai Viteazul 25-26, pe strada Aurel Vlaicu 1, pe strada I.P.Voineşti 2-4, pe Memorandumului 22, în piaţa Gării 4-5, pe strada Observatorului 7, pe strada Nicolae Titulescu 163, pe bulevardul Eroilor 1 şi pe bulevardul 21 Decembrie 1989 la numărul 131.

Ministerul Sănătăţii a interzis amplasarea de corturi cu apă rece pe perioada caniculei, în 2010. "Cu amplasarea acestor corturi faci mai mult rău decât bine, pentru că, dacă afară sunt 30 de grade, înăuntru sunt 50, e saună, iar apa se cloceşte. Noi recomandăm de mult să nu se amplaseze corturi, dar autorităţile locale se încăpăţânează", explicau atunci reprezentanţii Ministerului Sănătăţii pentru ZIUA de CLUJ.Ministerul Sănătăţii recomandă azi să fie urmate sfaturile medicilor şi să se evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18.

În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide ( între 1,5 - 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesară consumarea unui pahar de apă sau echivalentul acestuia la fiecare 15 - 20 de minute.

Medicii ne sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete, deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă.

 

În această perioadă, medicii recomandă consumul alimentelor proaspete din magazinele care dispun de instalatii frigorifice functionale de pastrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor usor perisabile.

 

Nu trebuie consumat alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeina sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

 

Aerul condiţionat trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală

Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise.

 

 

Etichete
Comenteaza