Cu ce înlocuim un spital din Cluj

Cu ce înlocuim un spital din Cluj
Planurile privind redeschidrea Spitalului din Mociu au căzut. Mai există speranţe pentru realizarea unui spital de zi, variantă care însă nu prea e agreată de preşedintele Consiliului Judeţean, Horea Uioreanu.

Spitalul din Mociu, care deservea peste 22.000 de locuitori din toate localităţile învecinate, a fost închis în 2011, când Guvernul Boc a luat decizia de restructurare a unităţilor spitaliceşti. Încă de atunci s-au tot făcut demersuri pentru redeschiderea Spitalului din Mociu, însă fără nici un rezultat. Preşedintele Consilului Judeţean, Horea Uioreanu a explicat că Ministerul Sănătăţii nu va accepta ca spitalul să redevină funcţional. S-ar putea face totuşi o concesie, pentru un spital de zi, variantă care însă nu prea e agreată de Uioreanu. De celalată parte, primarul din Mociu, Horvath Marton, spune că ar fi bun şi un spital de zi, decât să rămână clădirea aproape goală.

Demersul privind redeschiderea Spitalului din Mociu au început încă de pe vremea când preşedinte al Consiliului Judeţean era Alin Tişe. Anul trecut, după ce mandatul de preşedinte i-a revenit lui Horea Uioreanu, acesta a dat asigurări că nu va întâmpina nici un fel de probleme şi că spitalul va fi redeschis. S-au făcut intervenţii pe lângă ministrul Sănătăţii de la vremea respectivă, Vasile Cepoi, iar acesta ar fi promis că spitalul din Mociu poate fi redeschis. În prezent, însă, lucrurile s-au schimbat, iar Uioreanu recunoaşte că Ministerul Sănătăţii nu este dispus să mai încarce cheltuielile Casei de Asigurări de Sănătate cu spitalul de la Mociu.

"Din păcate, Spitalul din Mociu nu va mai putea fi redeschis, cel puţin nu în forma iniţială. Desigur, putem compensa pe de-o parte şi prin unitatea performantă SMURD pe care o vom inaugura la Mociu, în perioada următoare, dar mi-ar fi plăcut touşi ca toată această zonă să poată dispune şi de spital. Sunt peste 20.000 de oameni în zona Mociu, care beneficiau de serviciile acestui spital", a spus Uioreanu. El a mai explicat că singura concesie pe care ar putea s-o facă ministerul vizează realizarea unui spital de zi. "Nu prea îmi convine varianta aceasta, pentru că ideea tocmai aceasta era, să avem spitalizare pe timp de noapte, astfel încât oamenii să nu mai fie nevoiţi să parcurgă atâţia kilometri pentru a ajunge la Cluj. În sfrâşit, dacă tot n-o să reuşim să convingem pentru un spital de noapte, în final vom accepta şi spitalul de zi. Acesta poate deveni o secţie externă a Spitalului Judeţean", a comentat Uioreanu.

Între timp, clădirea spitalului din Mociu se degradează, pentru că autorităţile locale nu au bani de renovare. "Noi am reuşit să renovăm parterul clădirii, acolo unde, de altfel, avem funcţionale două cabinete medicale de familie şi un cabinet privat de ginecologie. De asemenea, mai avem tot la parter şi centrul de permanenţă, care preia urgenţele. Am reuşit să facem ce putem. Nivelul superior, în schimb, a rămas nefolosit şi nu s-a investit nimic acolo. Este mare păcat şi ar fi foarte bine dacă s-ar redeschide cel puţin un spital de zi", a comentat primarul din Mociu, Horvath Marton.

 

Etichete
Comenteaza