Cum ne îmbrăcăm !

Cum ne îmbrăcăm !
Specialiştii recomandă să nu purtăm anumite elemente vestimentare care sunt total ieşite din tendinţe, chiar dacă nu suntem genul de persoane care respectă cu sfinţenie trendurile actuale.
Designerul Sara Coleman (foto) din Spania ne-a dezvăluit ce ar trebui în acest moment să aruncăm din garderobă. “Nu se mai poartă încălţămintea cu vârf ascuţit, umerii accentuaţi ai hainelor se rotunjesc. Trendul este ca elementele stradale să se îmbine cu cele sofisticate. Se vor purta chestii naturale, satin, bumbac, iar rochiile cele mai căutate vor fi cele care se mulează pe şolduri ca plastilina”, a precizat creatoarea de modă. Sara Coleman a fost prezentă în aceste zile la festivalul de modă Cluj Fashion Week, unde a etalat o colecţie pentru sezonul de primăvară-vară 2010-2011.

“Nu am vizitat decât foarte puţin Clujul, mi-ar fi plăcut să văd mai mult. Sunt impresionată de centrul oraşului”, a mărturisit designerul. În privinţa vestimentaţiei clujencelor, Sara Coleman a observat multe elemente tradiţionale locale, dar şi o tendinţă de a folosi imprimeurile de tip animal print. “Nu pot spune nici că este bine, nici că e rău, face parte din specificul fiecărui loc. Toate aceste detalii sunt relative”, a apreciat creatoarea de modă spaniolă.

Comenteaza