Cum s-ar putea reorganiza DSP-urile?

Cum s-ar putea reorganiza DSP-urile?
Sindicaliştii susţin că structura Direcţiei de Sănătate Publică din Cluj se va transforma într-o instituţie regională.

Liderii Sindicatului Sanitas susţin că DSP a judeţului Cluj s-ar putea transfroma înr.-o structură regională, care să deservească judeţele din regiunea de Nord-Vest.

Cluj-Napoca este singurul centru universitar medical din ţară care îndeplineşte criteriile de reorganizare propuse de Ministerul Sănătăţii, conform discuţiilor avute ieri cu sindicaliştii.

"Reorganizarea DSP-urilor se va face în funcţie de cele opt regiuni de dezvoltare economică. Va exista câte o structură regională a DSP-urilor dar încă nu se ştie cum se va denumi instituţia. Celelalte structuri din judeţe se vor transforma în oficii judeţene care vor asigura o parte din activitatea actualelor instituţii de sănătate publică", a declarat Ştefan Roman, liderul sindicatului Sanitas Cluj.

Referitor la disponibilizarea angajaţilor din DSP-uri, potrivit sindicaliştilor, Ministerul Sănătăţii va avea în vedere, potrivit unui act semnat în cadrul întâlnirii de ieri, patru puncte. Acestea fac referire la reintegrarea angajaţilor respectivi în sistemul sanitar în urma transforrmării DSP-urilor în oficii judeţene de sănătate publică.

"La nivelul judeţului Cluj nu putem face estimări referitor la câţi oameni vor fi diponibilizaţi, pentru că suntem un centru universitar şi medical, singurul care îndeplineşte din start criteriile pentru a deveni centru regional de sănătate publică. Facem eforturi pentru ca toţi oamenii să fie absorbiţi în urma celor patru puncte stabilite cu Ministerul", a adăugat Roman.

 

 

 

Comenteaza