Cutremure de 3,3 şi 3,2 grade pe scara Richter, în zona Vrancea
Un cutremur cu magnitudinea de 3,3 grade pe scara Richter a avut loc joi dimineaţă, la ora 5.06, în zona Vrancea. Seismul s-a produs la o adâncime de 131 de kilometri, iar localităţile cele mai apropiate de epicentru sunt Nereju, Andreiaşu de Jos, Nistoreşti, Lopătari şi Păuleşti, potrivit Institutului Naţional de Fizica Pământului.
Un alt seism, de 3,2 grade pe scara Richter, s-a produs în zona Vrancea la ora 1.30, la o adâncime de 85 de kilometri, localităţile cele mai apropiate de epicentru fiind Nistoreşti, Nereju, Tulnici, Păuleşti şi Andreiaşu de Jos.
Tot joi dimineaţă, la ora 3.22, în Transilvania s-a produs un cutremur cu magnitudinea de 2 grade pe scara Richter. Seismul a avut loc la o adâncime de cinci kilometri, localităţile cele mai apropiate de epicentru fiind Bretea Româna, Densus, Călan, Sălaşu de Sus şi Hunedoara.
Un cutremur cu magnitudinea de 5,6 s-a produs miercuri, în provincia Van din estul Turciei, provocând prăbuşirea mai multor clădiri. Cutremurul s-a produs la ora 21.23 (21.23, ora României), la o adâncime de aproximativ 4,8 kilometri.