Daniel Buda: "Angajamentul meu pentru mandatul 2012 - 2016" (PE)

Daniel Buda:
Interviu electoral cu Daniel Buda.

Care au fost provocările mandatului de deputat pe care îl încheiaţi?

În câteva zile îmi închei mandatul de parlamentar, început în 2008-2012. A fost un mandat greu, patru ani în care România a trecut printr-o criză economică internaţională cu un impact puternic şi asupra stabilităţii economice şi polititice a României. Totodată, aceşti ani au fost anii reformelor şi modernizării statului. România a fost nevoită să adopte un set de măsuri atât din punct de vedere al dezvoltării şi modernizării cât şi al alinierii la standardele europene.
Însă, de departe procesul de reformare a a justiţiei româneşti, prin adoptarea celor 4 coduri juridice, reprezintă pe de o parte cea mai importantă reformă a societăţii româneşti prin asumarea angajamentelor luate în faţa partenerilor europeni, iar pe de altă parte îndeplinirea promisiunilor mele electorale. Este pentru mine personal o mândrie, iar şcoala clujeană de drept şi clujenii pot fi mândri că cele mai importante acte juridice au pornit de la Cluj. Această reformă a însemnat, în primul rând, adoptarea celor patru coduri juridice-Codul civil, Codul de procedură civilă, Codul penal, Codul de procedură penală, acte care ne dirijează viaţa de zi cu zi. O astfel de reformă juridică este realizată de către un stat o dată la câteva zeci sau sute de ani. De exemplu, Codul civil vechi era în vigoare din timpul lui Alexandru Ioan Cuza, mai exact din anul 1864. Cu alte cuvinte, putem spune că această reformă echivalează cu o adevărată "revoluţie juridică", efectele acesteia urmând a se face simţite în anii care vor urma. Noul cadru legislativ va conduce la schimbări importante, inclusiv la nivelul mentalităţilor, a modului nostru de a acţiona şi de a ne relaţiona cu cei din jurul nostru.

Cu ce proiecte candidaţi din nou pentru postul de deputat în Colegiul 2?
Experienţa acumulată în cele două mandate de parlamentar, experienţă care s-a transpus în practică prin reforma legislativă de amploare demarată sub directa mea coordonare, mă determină să îmi asum acum un nou angajament în faţa clujenilor în special şi al românilor în general. Este vorba de angajamentul meu pentru mandatul 2012-2016 care cuprinde câteva puncte esenţiale, în concordanţă cu priorităţile şi nevoile reale ale clujenilor şi ale societăţii româneşti si anume: un cod al atragerii fondurilor europene - Legea Fondurilor Europene, Pactul pentru Cluj şi cele două proiecte legislative care vin în sprijinul unor categorii de cetăţenii - legea care să ofere un termen de graţie de doi ani pentru persoanele care sunt evacuate din casă de către bănci, ca urmare a neplăţii ratelor şi o lege prin care să se înfiinţeze un fond de garantare pentru salariaţi.

În ceea ce priveşte iniţierea acestui ultim proiect, prezentat astăzi în cadrul unei conferinţe de presă, vă pot spune că el s-a născut ca urmare a discuţiilor purtate cu cei peste 7000 de cetăţenii din colegiul uninominal numărul 2 dar şi ca urmare a sugestiilor transmise prin intermediul colegilor mei din staff-ul de campanie care au interacţionat cu peste 25.000 clujeni, locuitori ai colegiul unde eu candidez. În esenţă, este vorba de un proiect care vine în sprijinul angajatului, prin constituirea unui un fond de garantare pentru situaţiile în care statul nu reuşeşte să recupereze aceste sume de bani de la angajatori. Consider, că este nevoie de o lege coerentă care să protejeze angajatul de angajatorii care, deşi reţin sume de bani pentru Fondul de Asigurări Medicale şi Fondul de Pensii, nu trimit banii la instituţiile în cauză. Toate aceste problemele apar în momentul în care cetăţenii au probleme medicale şi descoperă că nu au asigurarea plătită.

În ce constă proiectul pe care l-aţi prezentat de protejare a celor ce au datorii la bănci?
Tot în sprijinul celor cu credite am în vedere un proiect de lege care să ofere un termen de graţie de doi ani pentru persoanele care sunt evacuate din casă de către bănci, ca urmare a neplăţii ratelor. Astfel, persoanele care sunt fie la vârsta pensionării, familii cu mulţi copii sau cele monoparentale, să poată să locuiască în imobilele luate în rate de la bănci, timp de 2 ani de zile după ce imobilele trebuie luate de către bănci. Cred că în acest caz nu poate fi lezat nici dreptul băncii asupra locuinţei, însă noul proprietar va fi obligat să ţină în chirie familiile evacuate, timp de încă 2 ani, în schimbul plăţii unei chirii modice, stabilite de comun acord. Cred că românii merită să fie trataţi cu acelaşi respect ca orice cetăţean din Uniunea Europeană, indiferent că vorbim de instituţii bancare, culturale, administrative sau de orice altă natură, drepturile şi interesele cetăţeanului nu trebuie ignorate sau nerespectate.

Dar Legea Fonsurilor Europene?
Referitor la Legea Fondurile Europene, România Europeană de astăzi are nevoie de cadru legislativ care să îi permită atragerea într-o manieră cât mai simplă a banilor europeni destinaţi României. Greutatea cu care România a reuşit să atragă fondurile europene reprezintă una din marile probleme ale ultimilor 10 ani. Negocierile dure de la Bruxelles din ultima vreme sunt încă o dovadă a cât de importante sunt alocările Uniunii chiar şi pentru cele mai dezvoltate state europene. Atragerea acestor fonduri de la Uniunea Europeană, reprezintă unul dintre cele importante obiective pe care mi-l asum alături, evident, de cele menţionate anterior. Este, dacă pot spune aşa o nouă provocare, după ce în legislatura care tocmai se încheie mi-am adus contribuţia în mod direct la ceea ce a însemnat modificarea substanşială a celor mai importante acte juridice. Este o obligaţie şi o datorie pentru mine, atât ca cetăţean al României, cât şi ca locuitor al Clujului.
Legea fondurilor europene va contribui la creşterea calităţii vieţii şi ridicarea standardului de viaţă la nivel european. Astfel, o dată adoptată această lege va veni în sprijinul firmelor, care vor avea posibilitatea accesării acestor bani mult mai uşor şi va contribui la consolidarea veniturilor statului. Este practic resursa financiară salvatoare, în condiţiile în care astăzi, România, este pe dificit bugetar.

Aţi lansat ideea Pactului pentru Cluj. La ce obiective se referă?
Un lucru extrem de important, pe care nici un parlamentar nu ar trebui să îl ignore, este faptul trebuie să aibă în spate un set de priorităţi a celor pe care îi reprezintă şi care i-au acordat votul de încredere pentru a le susţine proiectele. În această campanie am constatat, analizând proiectul politic al competitorilor mei electorali, că în concret nu s-au promovat decât minciuni, demogogie, ură interetnică şi blamarea cultelor religioase. Consider că întrega clasă politică are datoria morală faţă de cetăţean să facă un minim efort să se profesionalizeze şi să manifeste respectul cuvenit faţă de problemele cu care cetăţenii acestei ţări se confruntă, nu să le ofere proiecte irealizabile sau derizorii. Pot spune că acesta este marele regret al campaniei, practic nu a fost o luptă a ideilor, a proiectelor care să dea naştere celor mai bune soluţii pentru clujeni. Sunt singurul parlamentar care mi-am asumat în faţa clujenilor un angajament politic ferm, născut ca urmare a realităţilor curente şi a problemelor identificate în cadrul campaniei de teren. Asfel, am propus tuturor candidaţilor, indiferent de culoarea politică, acest proiect politic - Pactul pentru Cluj, care nu reprezintă nimic altceva decât priorităţile municipiului Cluj-Napoca şi ale judeţului Cluj şi anume: demararea în regim de urgenţă a proiectului Spitalului regional de urgenţă, finalizarea Autostrăzii Transilvania, garantarea co-finanţărilor guvernamantale pentru cîştigarea proiectelor europene pentru Cluj, construirea cartierului Valea Gîrbăului - peste 1.000 de apartamente, acordarea de garanţii şi facilităţi guvernamentale pentru investitorii români şi străini astfel încît aceştia să devină interesaţi să vină la Cluj, continuarea programului de centuri ocolitoare - variante ocolitoare a oraşului, continuarea finanţării guvernamentale pentru reabilitarea termică a blocurilor, sprijin financiar în vederea finalizării lăcaşurilor de cult, acordarea de garanţii guvernamentale pentru investitorii strategici din Cluj, protecţia mediul înconjurător - sprijin pentru finalizarea rampei ecologice de la Pata Rât. Sunt priorităţile clujenilor şi ale administraţiei clujene pe care mi-am luat angajamentul să le duc spre îndeplinire. Este un proiect complex, axat în principal pe ceea ce înseamnă modernizarea municipiului Cluj-Napoca, recunoscut deja la nivel european ca un veritabil pol de dezvoltare culturală, economică şi socială. În construirea programului meu electoral, partenerii mei au fost cetăţenii municipiului, care mi-au stabilit agenda şi au contribuit la conturarea acestui program care se referă, în esenţă, la iniţierea şi susţinerea unor legi şi politici publice care să-l ajute pe primarul Emil Boc, dar şi pe noi clujenii, să fim cu adevărat mîndri că locuim în cel mai frumos şi cel mai rîvnit oraş din Transilvania. În acest context, nu pot să nu amintesc faptul că mă simt cu adevărat mândru de recenta nominalizare „Clujul - Capitală Europeană a Tineretului 2015", ceea ce este practic o recunoaştere a valorii şi importanţei Clujului. Proiectul „Cluj - Capitală Europeană a Tineretului 2015" e doar primul pas spre obţinerea, în câţiva ani, a nominalizării la titlul de Capitală Culturală Europeană, o garanţie a faptul că într-adevăr Clujul este un veritabil centru universitar, medical şi cultural de talie internaţională.

Cum caracterizaţi campanie electorală ce se încheie acum?
Acum pe sfârşit de campanie aş dori să le le transmit mulţumiri tuturor celor care mi-au fost alături în cele 30 de zile de activitate intensă, celor peste 7.000 de cetăţeni din colegiul meu cu care am relaţionat în mod direct, care şi-au răpit din timpul lor şi au venit la întâlnirile noastre din stradă, dar şi celor peste 25.000 de cetăţeni contactaţi prin intermediul colegilor mei din staff-ul de campanie. Gândurile bune transmise, criticile constructive, observaţiile făcute precum şi sugestiile privind nevoile şi necesităţile Clujului mi-au dat energia, puterea şi determinarea de a merge mai departe.

În egală măsură aş dori să îî asigur pe toţi clujenii că vor găsi în mine un real sprijin, uşa biroului meu parlamentar va fi veşnic deschisă pentru a le asculta problemele cu care se confruntă. Sigur, voi fi acelaşi partener pe care Primarul Muncipiului Cluj-Napoca, domnul Emil Boc, poate conta, pentru promovarea şi susţinerea proiectelor municipalităţii la Bucureşti.

 

Etichete
Comenteaza