De ce a fost respinsă eliberarea pe cauţiune a lui Călin Stoia

Curtea de Apel Cluj a motivat respingerea cererii de eliberare pe cauţiune a directorului Brantner Vereş SA, Călin Stoia, arestat preventiv pentru dare de mită, prin faptul că există indicii temeinice cu privire la intenţia acestuia de a săvârşi noi infracţiuni, precum şi încercarea de a ascunde probe.

Mai mult, judecătorul Luminiţa Hanzer motivează decizia şi prin faptul că suma de 1 milion de lei, depusă drept cauţiune, nu este consemnată pe numele inculpatului, ci este depusă în contul unei persoane care nu are legătură cu cauza.

„Chiar dacă această persoană a solicitat indisponibilizarea sumei cu acest titlu, există serioase dubii cu privire la o eventuală executare potrivit art. 160/5 al. 5 C.proc.pen. atâta timp cât titularul contului nu este subiect al vreunui raport juridic penal şi nu are stabilite obligaţii de natură penală. Mai mult, nu există nicio certitudine că această sumă, chiar ridicată ca şi cuantum, este de natură a asigura scopul instituit prin art. 160/5 al. 1 C.proc.pen. atâta timp cât nu este probată o contributie efectivă a inculpatului, întreaga sumă provenind din conturile acestui terţ, astfel că, practic, asupra inculpatului factorul de constrângere arătat este inexistent", se specifică în motivare.

Banii au fost depuşi în contul Laurei Baldi, concubina lui Călin Stoia.

UPDATE. Unul dintre avocaţii lui Stoia, Sergiu Bogdan, a declarat, pentru ziuadecj.ro, că judecătorul a admis cererea fără să ridice problema titularului contului. "E absurd să motivezi acum că banii au fost depuşi de către un terţ. Călin Stoia se află în arest, cum ar fi putut să depună banii? În plus, contul nu este al Laurei Baldi, ci e un cont special, deschis la bancă pentru cauţiuni", a adăugat Sergiu Bogdan.

Iată fragmente din motivarea Curţii de Apel:

„În fapt, în sarcina inculpatului S. C. M. se reţine că în perioada 2010-2011 a remis inculpatului A.S., primar al municipiului Cluj Napoca, prin intermediul cabinetului de avocatură al soţiei acestuia din urmă, o sumă echivalentă cu 45.000 euro pentru a interveni în favoarea societăţii B. V., în sensul încheierii şi derulării fără incidente a unui contract de salubrizare, contract ce a fost încheiat în 2010 pe o durată de 8 ani.
Ca temeiuri ale arestării s-a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 148 lit. b, c şi f C.proc.pen.
În acest sens s-a reţinut că, în înţelegere cu inculpatul A.S. şi cu soţia acestuia, învinuita A.M.U., a încercat să disimuleze actele de corupţie săvârşite, prin crearea unei aparenţe de legalitate sub forma unor contracte de consultanţă juridică, încercând astfel să zădărnicească aflarea adevărului. De asemenea, în cursul zilei de 9 noiembrie 2011, în contextul în care pe media au apărut date privind activităţile judiciare ce se derulau faţă de inculpatul A.S., inculpatul S. C. M. a făcut eforturi în a ascunde, de urgenţă, informaţii conţinute în calculatorul său de la birou, luând măsuri privind schimbarea hardului calculatorului sau ştergerea datelor conţinute în acesta de către o firmă de IT.

S-a mai reţinut că inculpatul S. C. M., prevalându-se de buna relaţie pe care o avea cu inculpatul A.S., intervenea la acesta pentru rezolvarea unor acte/autorizaţii şi în beneficiul unor apropiaţi ai săi, indicând în acest sens discuţiile purtate cu numitul B. H., căruia îi promite că va interveni la inculpatul A. pentru obţinerea de urgenţă a unei autorizaţii, intervenţie care a şi făcut-o la data de 10.10.2011.

În final, s-a reţinut că inculpatul S. C. M. pregătea săvârşirea unei noi infracţiuni de corupţie, prin promisiunea că va interveni la persoane cu funcţii de decizie pentru rezolvarea alocării unor sume de bani pentru contracte la construcţii de drumuri, în scopul obţinerii unor foloase necuvenite, respectiv că la datele 25 şi 28 august 2011, inculpatul S. C. M. îi promite om de afaceri din judeţul Argeş că va interveni la persoane din anturajul Guvernului României pentru alocarea unor sume de bani din fondul de rezervă al Guvernului, în favoarea unei societăţi de construcţii de drumuri. Pentru această intervenţie, inculpatul S. C. M. pretinde remiterea unui procent de 10% din suma alocată de la Guvern

Conform art.1601 C.proc.pen. în tot cursul procesului penal, inculpatul arestat preventiv poate solicita punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, admisibilitatea unei astfel de cereri fiind subordonată îndeplinirii a două condiţii, una pozitivă referitoare la fapta sau faptele comise, care în cazul infracţiunilor intenţionate, cum este cazul în speţă, nu trebuie să fie sancţionată cu pedeapsa închisorii mai mare de 18 ani şi cealaltă, negativă referitoare la lipsa unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârşească alte infracţiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influenţarea unor părţi, martori sau experţi, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, aşa cum rezultă din cuprinsul art.1602 alin.1 şi 2 C.proc.pen.

În plus, în cazul formulării unei cereri de liberare provizorie pe cauţiune, trebuie depusă şi cauţiunea stabilită de către instanţă, care, potrivit art.1605 alin.1 C.proc.pen., garantează respectarea de către inculpat a obligaţiilor care îi revin pe timpul liberării provizorii.

Totodată, instanţa investită cu soluţionarea unei cereri de liberare provizorie pe cauţiune, constatând că sunt îndeplinite aceste cerinţe, va proceda la analizarea cererii şi sub aspectul temeiniciei sale, deoarece simpla constatare a îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art.1604 alin.1 C.proc.pen. nu obligă instanţa la a-l pune în libertate provizorie pe inculpat.

Astfel cum s-a statuat prin decizia nr. 17 din 17.10.2011 pronunţată în interesul legii, instanţa de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă subzistă, verifică în ce măsură buna desfăşurare a procesului penal este ori nu împiedecată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune a inculpatului.

Deşi inculpatul a negat vreo implicare în săvârşirea infracţiunilor pentru care este cercetat, Curtea constată că în cauză există indicii temeinice în sensul art. 143 C.proc.pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis faptele pentru care este cercetat, în acest sens fiind probele şi indiciile temeinice prezentate cu ocazia luării măsurii arestului preventiv. (...)

Totodată, temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au schimbat şi subzistă, probele administrate până în acest moment procesual neaducând modificări, sub acest aspect, în privinţa constatărilor instanţei care a dispus arestarea inculpatului-petent.

Pe de altă parte, în cazul de faţă se poate observa că pedepsele prevăzute de lege pentru infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului nu depăşesc 18 ani închisoare şi, totodată, în cauză nu există date în sensul cerut de dispoziţiile art.1602 alin.2 C.proc.pen.

De asemenea, la dosar a fost depusă dovada de consemnare a cauţiunii în sumă de 1.000.000 lei stabilită de instanţă la termenul de judecată din data de 25 noiembrie 2011.

Chiar fiind îndeplinite cerinţele de admisibilitate la care s-a făcut referire mai sus, este necesară examinarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar şi sub aspectul oportunităţii sau al temeiniciei sale, conform dispoziţiilor art.1608a alin.2 şi 6 C.proc.pen., temeinicie care se apreciază în funcţie de gradul de pericol social concret al faptei comise şi, bineînţeles, de pericolul pe care l-ar putea reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului (cu alte cuvinte, temeinicia apreciindu-se în funcţie de circumstanţele ce ţin de natura şi gravitatea faptelor comise, precum şi de circumstanţele ce privesc persoana inculpatului).

Din această perspectivă, liberarea provizorie pe cauţiune este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puţin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfăşurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase.

Aplicarea dispoziţiilor legale care reglementează această instituţie se poate justifica în cazul unor infracţiuni mai puţin grave luându-se în considerare şi încrederea pe care o poate oferi inculpatul că lăsat în libertate nu va săvârşi şi alte infracţiuni şi îşi va îndeplini obligaţiile ce i se impun.

În acord cu jurisprudenţa CEDO se constată că instanţa europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea pe cauţiune: riscul că acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfăşurarea procesului, să comită alte infracţiune, ori să tulbure ordinea publică (...).

În cauză activitatea presupus infracţională a inculpatului petent este legată de persoana inculpatului A.S., primar al localităţii, şi atribuţiile de serviciu ale acestuia, astfel că interesul public este unul major deoarece consecinţele acţiunilor acestora sunt de natura a afecta o întreagă comunitate. Din această perspectivă, metoda adoptată de către inculpatul - petent de a disimula actele de dare de mită prin întocmirea fictivă a unor contracte de consultaţă juridică cu cabinetul de avocatura al soţiei inculpatului A.S., fără ca aceasta să presteze vreo activitate juridica efectivă, sunt de natură a genera o gravă perturbare a ordinii publice atât sub aspectul respectării legii de către persoanele aflate în funcţii elective, cât şi cu privire onestitatea care trebuie să guverneze mediul de afaceri.

Aşadar, condiţia pericolului public solicitată de lege există si este conturat fără dubiu, iar rezonanţa faptei de genul celei presupus a fi comise de inculpat este actuală şi suscită interes cel putin sub aspectul modului de actiune a organelor statului. (...)

De asemenea, inculpatul nu a convins că a înţeles şi şi-a asumat condiţiile şi obligaţiile prevăzute de lege în timpul liberării provizorii, existând riscul încălcării acestora în cazul admiterii cererii, concluzia fiind fundamentată pe caracterul formal al îndeplinirii de către inculpat a obligaţiei de depunere a cauţiunii.
În acest sens este de observat că art. 160/5 al. 1 C.proc.pen. statuează că prin depunerea cauţiunii se garantează de către învinuit sau inculpat respectarea obligaţiilor care îi revin în timpul liberării provizorii. Această dispoziţie se completează cu textul al. 3 din acelaşi articol unde se precizează că „consemnarea cauţiunii se face pe numele învinuitului sau inculpatului şi la dispoziţia instanţei care a stabilit cuantumul cauţiunii".

Coroborarea acestor dispoziţii conduce la concluzia că prin depunerea unei cauţiuni, inculpatul sau învinuitul îşi asumă benevol grevarea efectivă a propriului patrimoniu, prezent sau viitor, constituind un factor suplimentar de constrângere generat de posibilitatea pierderii cauţiunii în caz de revocare a beneficiului liberării provizorii. (...)

Toate argumentele arătate conduc la concluzia că în cauză nu sunt elemente suficiente pentru a conchide că acordarea beneficiului liberării provizorii pe cauţiune ar satisface scopul pentru care s-a luat măsura arestării preventive, respectiv buna desfăşurare a procesului penal şi protejarea valorilor specifice noţiunii de ordine publică şi că punerea în libertate a inculpatului, chiar subsumată unor obligaţii sau garanţii, nu ar provoca o reală tulburare a ordinii şi liniştii publice.

Pentru aceste motive instanţa conchide că pentru buna desfăşurare a procesului penal se impune privarea de libertate a inculpatului astfel că în temeiul art.160/4 şi urm. C.proc.pen. cererea acestuia de liberare provizorie pe cauţiune va fi respinsă ca netemeinică.