Din închisoare, la muncă: o misiune aproape imposibilă

„Puşcăria e pentru toţi", spunea un gardian de la Gherla, a cărui misiune e să însoţească şi să-i păzească pe arestaţii preventiv aduşi la instanţele clujene, la procese. Vorba gardianului s-a dovedit a fi cât se poate de adevărată, la dezbaterea organizată la un hotel din Cluj fiind prezenţi foşti deţinuţi, dar şi persoane aflate încă în detenţie, din toate păturile sociale. Contabili, croitorese, muncitori, patroni de firme, o lume colorată, asemănătoare cu cea din afara zidurilor închisorii.

În România erau anul trecut peste 30.000 de deţinuţi, din care au fost eliberaţi condiţionat peste 9.000. Adică 9.000 de oameni care ar fi trebuit să îşi găsească un loc de muncă, una din condiţiile esenţiale ale evitării recidivei. Din păcate, 80% dintre aceştia au recidivat deja, sau vor recidiva, spune Dana Cenuşă, expert comunicare din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). Directori de închisori, sociologi, asistenţi sociali, manageri de proiecte, reprezentanţi ai unor organizaţii non-guvernamentale şi angajatori au dezbătut aprins ieri, la Cluj, problema reinserţiei sociale a foştilor deţinuţi, evenimentul fiind organizat în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene. Mărturii, mai mult sau mai puţin şocante, ale celor trecuţi prin experienţa privării de libertate, au completat evenimentul. Teoretic, societatea se poate schimba, practic, misiunea foştilor condamnaţi de a-şi găsi un loc de muncă este aproape imposibilă.

Alexandru Hărănguş, fost deţinut la Gherla, unde a stat 11 ani, loc în care şi-a descoperit şi talentul la pictură, îşi caută un loc stabil de muncă de peste doi ani, de când a fost eliberat. Deşi lucrările sale au impresionat cunoscătorii de artă, fiind pemiat internaţional, nu poate trăi din pictură, iar singura soluţie pentru el pare a fi munca de zilier. „A fost practic imposibil să găsesc un loc de muncă stabil", spune el. "Când era vorba de cazier, deja mă obişnuisem, îmi cereau numărul de telefon, că mă contactează ei...Chiar am lucrat la cineva o perioadă, nu am spus că am fost condamnat, a aflat după trei-patru luni şi n-a mai vrut să mă accepte. I-am spus că sunt acelaşi om, l-am întrebat „de unde ştii că dacă am fost condamnat mă voi ocupa de prostii?". A trebuit să plec. M-am dus şi la ţară să muncesc, deşi sunt orăşean. Aş munci orice. Foarte greu se poate trăi din munca ocazională. E greu şi din punct de vedere psihic, pentru că nu ai garanţia zilei de mâine, ce mănânc, poate îmi trebuie o cămaşă, un pantof. Incertitudinea asta e un factor psihologic care în timp te dărâmă. E greu să nu comiţi infracţiuni în aceste condiţii. Te gândeşti: ce fac, mor de foame, mor de frig?", s-a confesat Hărănguş, de profesie mecanic auto, care a executat 10 ani şi jumătate pentru tâlhărie după ce a furat bijuterii. Alexandru Hărănguş este autorul picturii „Identităţi paralele", care reprezintă un om decapitat, în scaun cu rotile, totul în tonuri închise. În locul capului, Hărănguş i-a fixat o oglindă, care reflectă chipul privitorului. O lume paralelă, în care fiecare poate ajunge „infirmul" sau „puşcăriaşul".

Alt fost deţinut, altă mărturie. Ana Vidican, o femeie trecută de 60 de ani, o bunică oarecare, dacă o vezi trecând pe stradă. A fost eliberată din Penitenciarul Gherla de vreo doi ani, după ce a ispăşit o pedeapsă de un an şi trei luni pentru complicitate la înşelăciune. Este contabil autorizat pe bursă şi a avut afacerea ei. Şi acum o are, doar codul CAEN s-a schimbat, pentru că nimeni nu vrea un contabil care a stat la puşcărie, spune ea. Se crede nevinovată, dar în acelaşi timp spune că Dumnezeu i-a luat minţile când i-a ajutat, prin fals, pe mai mulţi salariaţi, să îşi ia credite. „Am crezut că ajut nişte angajaţi, şi am făcut falsul, le-am trecut o lună, două în plus, pentru că se cereau şase-nouă luni şi nu le aveau", spune deţinuta. "Oamenii au întârziat cu creditele, s-a aflat de falsul respectiv şi legea-i lege, nu-i tocmeală. Prejudiciul a fost acoperit, dar faptele nu se iartă. Experienţa din penitenciar m-a marcat, nu credeam că la vârsta de 60 de ani voi ajunge acolo. Întotdeauna am fost atentă, să nu fac evaziune fiscală, să nu fac greşeli. Am fost crescută de oameni harnici, părinţii mei sunt de la ţară. Nu m-am gândit că ceea ce fac e o infracţiune, am luat-o ca o faptă de comerţ. Poate că Dumnezeu mi-a luat minţile", a povestit Ana Vidican, care în prezent are o firmă de construcţii.

La doi paşi, într-o încăpere mai retrasă a hotelului care a găzduit evenimentul, stau deţinuţii, cinci-şase la număr. Crimă, înşelăciune, conducerea unui autoturism fără permis, fiecare ispăşeşte câte o pedeapsă şi fiecare a gustat viaţa din penitenciar. După ce îşi face curaj, Maria Crăciun povesteşte despre cazul său. E condamnată pentru omor calificat pentru că şi-a ucis soţul. Spune despre el că era violent, dar asta nu o scuteşte de pedeapsă. Judecătorii au stabilit că a curmat viaţa unui om şi nu era în legitimă apărare. A executat deja 11 ani şi şapte luni la Gherla şi mai are încă patru luni până la eliberare. „Sper să-mi ajute Dumnezeu să ajung acasă. Loc de muncă o să am, pentru că mi-am găsit printr-o cunoştinţă. Am stat atâţia ani în închisoare şi cred că o să-mi fie greu, lumea o să mă privească altfel. Dar îmi place să muncesc, şi acum lucrez la penitenciar, la spălătorie. Am lucrat şi la croitorie şi la curăţenie. Am o colegă care are firmă de catering şi a zis că o să mă ajute când ies din penitenciar", spune femeia de 39 de ani.

Omul care răspunde de deţinuţii din Gherla, comisarul şef Ioan Bătinaş, director de penitenciar, spune că societatea nu este pregătită să le ofere acestora un loc de muncă, după eliberare. „Practic, eforturile noastre, a Administraţiei Penitenciarelor, trebuie să fie urmate de un final: după eliberarea condiţionată să-şi poată găsi aceşti oameni un loc de muncă şi astfel să-şi reia locul în societate, pentru a avea o existenţă demnă. Cei eliberaţi se confruntă cu o reţinere foarte mare a potenţialilor angajatori", a spus şeful Penitenciarului de Maximă Siguranţă Gherla. Excepţiile sunt puţine, a arătat comisarul şef Bătinaş, dar, într-adevăr, sunt unele firme care acceptă să lucreze cu cei care au cazierul pătat de o condamnare. De exemplu, firmele de salubrizare. La Rosal lucrează în prezent 43 de deţinuţi din regimul semideschis, a spus Nicolae Suciu, reprezentant al companiei, prezent la dezbatere. „Sunt mai disciplinaţi decât ceilalţi. Suntem foarte mulţumiţi de ei", a încheiat Suciu.

Dana Cenuşă, expert comunicare din cadrul ANP, are o viziune idealistă asupra fenomenului. Crede că răul trebuie tăiat de la rădăcină, că educaţia este singura care poate să îndrepte societatea. Dacă toţi copiii ar beneficia de legea care spune că au dreptul la protecţie, nu ar mai fi nevoie de penitenciare. „Trăim într-o societate extrem de ipocrită, poate e şi nevoia de a revărsa frustarea asupra unei situaţii aflate la îndemână, este cineva care a fost prins şi te simţi bine în comparaţie cu el. Noi doar ne amăgim că dacă îi trimitem în închisoare această problemă a fost rezolvată. Eu aş pune accentul pe educaţie, în momentul în care majoritatea deţinuţilor au un nivel de educaţie scăzut, provin din medii care nu sunt propice oricărei evoluţii umane, ei sunt aproape predestinaţi. Aş încerca să pun în aplicare legea românească, cea care spune că toţi copiii au dreptul la protecţie. Îi vedem pe stradă, după care noi, cetăţenii, suntem foarte indignaţi că îi vedem în penitenciare. O să ajungem să credem că sunt răi şi trebuie să ajungă la închisoare. Vedem, însă, că acolo ajunge şi un fiu de medic care consumă droguri, e vorba nu neapărat de cei săraci şi needucaţi, e problema noastră, a tuturor", a spus Dana Cenuşă, care a admis că rata de recidivă în România este aceeaşi cu rata europeană, respectiv 80%.