Directorii celor două muzee revendicate din Cluj: Nu avem unde să ne mutăm VIDEO

Directorii celor două muzee revendicate din Cluj: Nu avem unde să ne mutăm VIDEO
Mai mult de 60 de muzee din România sunt în pericol să îşi piardă clădirile în care funcţionează, după ce acestea au fost revendicate şi chiar câştigate în instanţă de foştii proprietari. În Cluj se află în această situaţie Muzeul Farmaciei şi Muzeul de Artă. Directorii celor două instituţii spun că nu au unde să se mute. Ei au cerut ajutorul Ministerului Culturii.

Naţionalizat la începutul perioadei comuniste, palatul Banffy din centrul Clujului a devenit în 1951 sediul Muzeului de Artă. După revoluţia din 1989, peste 75% din suprafaţa muzeului a fost revendicată de diverse persoane care s-au declarat moştenitori ai foştilor proprietari. O parte din ei chiar au avut câştig de cauză în instanţă şi aşteaptă acum punerea în posesie. Reprezentanţii muzeului spun că instituţia, care adăposteşte mii de opere de artă, nu are unde să se mute.

"În afara celor aproximativ 200 de lucrări expuse în expoziţia permanentă, un număr de peste 13.000 se află în depozitul muzeului. Multe dintre ele sunt clasate în categoria tezaur, multe dintre ele sunt în proces de restructurare şi deocamdată nu am identificat nici o soluţie pentru această problemă", a menţionat directorului Muzeului de Artă din Cluj, Călin Stegerean.

Situaţia este similară şi în cazul clădirii care găzduieşte Colecţia de Istorie a Farmaciei, cunoscută ca Muzeul Farmaciei. Imobilul în care funcţionează a fost câştigat în instanţă de foştii proprietari, care ar fi însă de acord să îl vândă Ministerului Culturii. Răspunsul de la Bucureşti a fost unul scurt: ministerul nu dispune de fonduri.

"De la minister avem un singur răspuns pentru acest an: nu avem bani. Deci e chiar aşa o situaţie dificilă... Am solicitat fonduri şi pentru ceea ce înseamnă clădirea muzeului, în care trebuie să se realizeze un proiect de consolidare pe tot ce înseamnă clădirea veche a muzeului", a specificat Viorica Crişan, director adjunct al Muzeului de Istorie a Transilvaniei, de care aparţine Colecţia de Istorie a Farmaciei.

Ministerul Culturii aşteaptă modificarea legislaţiei pentru a se putea implica.

"Ministerul Culturii lucrează la un proiect legislativ care, într-o fază în care statul va suferi transformări benefice, prin proiectul de regionalizare, în acelaşi timp să existe o coerenţă în politicile culturale şi care va permite ministerului să reintre în drepturile sale de autoritate de reglementare în domeniu", a arătat Radu Boroianu, secretar de stat în Ministerul Culturii.

Până atunci, însă, directorii sunt nevoiţi să găsească soluţii pentru ca muzeele să nu îşi închidă porţile.

 

Comenteaza