Video Distracție fierbinte la Târgul de Crăciun din centrul Clujului. Moșii Crăciun s-au relaxat în ciubăr, în Piața Unirii

Distracție fierbinte la Târgul de Crăciun din centrul Clujului. Moșii Crăciun s-au relaxat în ciubăr, în Piața Unirii
| Foto: Captură video - Facebook / RentE

Tinerii, cu căciuli de Moș Crăciun, s-au distrat la o baie într-un ciubăr amplasat în Piața Unirii, chiar la intrarea de la Târgul de Crăciun din Cluj-Napoca.

Distracția înainte de Crăciun continuă la Cluj-Napoca. Mai mulți tineri s-au relxat, marți seara, într-un ciubăr amplasat chiar în Piața Unirii.

Pe 17 decembrie, o companie din Cluj a organizat un eveniment special în Piața Unirii din Cluj-Napoca, în apropierea parcării principale, unde aceștia au instalat un ciubăr mobil.

În ciubăr s-au strâns câteva persoane, care au intrat în atmosfera de Crăciun, cu niște căciuli specifice sezonului și cu niște pahare cu băutură.

„Nu este doar un element decorativ, ci un simbol ce transmite un mesaj clar: la final de an, este important să găsim timp pentru relaxare, să ne reîncărcăm bateriile și să ne bucurăm de momente de liniște – fără să uităm de un stil de viață activ”, a transmis compania RentE într-un comunicat.

Comenteaza