Dosarul „Ayahuasca”. Numărul doi din SPP, printre participanţii la ritualurile șamanice, trecut în rezervă
Dosarul „Ayahuasca”, în care procurorii cercetează ritualuri şamanice, îl are în vârful piramidei pe fostul şef al serviciului de informaţii din Ministerul de Interne, clujeanul Gelu Oltean, iar printre cei implicaţi este şi fostul adjunct al Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP), Gabriel Creţu.
Opinia publică a fost scandalizată, la începutul acestei săptămâni, de o informaţie difuzată de procurorii DIICOT: Trei persoane organizau într-o casă din judeţul Dâmboviţa reuniuni de consum de DMT (dimetyltriptamina), drog de mare risc ce conţine Ayahuasca. Persoana-cheie care organiza aceste întâlniri este chiar Gelu Oltean, fost şef al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI) din Ministerul Afacerilor Interne. Acesta nu acţiona singur, ci alături de iubita sa, Vanessa Youness, şi de un cetăţean britanic.
Un alt nume important este omul 2 al Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP), Gabriel Creţu, care are calitatea de mator în dosar şi care a cerut pensionarea. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul.
Cum au intrat pe fir procurorii
Anchetatorii au ajuns să facă cercetări în acest caz, după ce un cetăţean britanic a anunţat că urmează să coordoneze în România, în perioada 13-15 decembrie 2019, împreună cu iubita lui Olteanu, o ceremonie spirituală cu un ritual specific medicinei amazoniene cu ayahuasca. Aceasta estse cunoscută ca o băutură tradiţională folosită de triburi amerindiene care are ca bază un drog halucinogen de mare risc.
Bărbatul îşi promova evenimentele de acest fel prin intermediul unui website, folosind ca acoperire o firmă de turism, înregistrată în paradisul fiscal Isle of Man, situată în Marea Irlandei.
Înscrierea participanţilor se făcea prin completarea mai multor date personale pe respectivul site şi ulterior prin condiţionarea participării de o recomandare transmisă prin email de un alt participant la un eveniment anterior.
În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că cele două companii organizează retreat-uri care au fost interzise de comunitatea internaţională deoarece pun în pericol vieţile participanţilor, iar substanţele halucinogene folosite sunt interzise.
Vraciul Gelu Olteanu ajunge după gratii
Imediat după ce au intrat pe fir, procurorii au constatat că aceste ritualuri erau organizate în clinica iubitei lui Gelu Oltean, fost şef al DIPI, adică serviciul secret al Ministerului de Interne.
YOUness Clinic & Retreats se află în Răcari, judeţul Dâmboviţa, iar pe pagina de promovare a clinicii scrie că "Iti cunoastem luptele zilnice si stim cum cotidianul poate semana cu o jungla de cele mai multe ori. Oricat ai incerca sa nu te lasi afectat de ele, agitatia, deadline-urile, traficul, forfota orasului, diversele roluri pe care trebuie sa le indeplinesti in societate – toate acestea lasa urme in tine. Mintea ti se umple de tensiuni, organismul de toxine si uneori ai vrea sa ai la dispozitie un buton magic, care sa poata opri lumea toata din miscare".
Iar pentru a îndepărta stresul, complexul punea la dispoziţie 44 de locuri de cazare de 5*, bază proprie de tratament şi cabinete medicale, multiple săli dedicate terapiei, tehnicilor de respiraţie şi relaxare şi altor proceduri de tratament, piscină, saună, jacuzzi şi săli de masaj.
La toate acestea se adăugat ceremoniile şamanice, în cadrul cărora Olteanu şi Vanessa Youness erau maeştri.
În momentul în care poliţiştii şi procurorii au descins la adresa din localitatea Răcari, 42 de oameni, între care şi Olteanu şi Youness, participau la ritualul şamanic.
I-au ridicat şi i-au dus în faţa judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. 15 decembrie este prima zi pe care cei doi iubiţi o petrec în spatele gratiilor, măsura fiind rapid contestată de Oltean, însă fără succes, căci magistraţii nu l-au lăsat să plece acasă.
Fostul numărul 2 în SPP, clujeanul Gabriel Creţu, implicat
Povestea dosarului „Ayahuasca” e departe de a se fi încheiat. La o săptămână distanţă, respectiv joi, preşedintele Klaus Iohannis îl trece în rezervă pe locotenent cu trei stele Gabriel Creţu. Acesta ocupa funcţia de adjunct al şefului Serviciului de Protecţie şi Pază din 2005, şi a ajuns în această poziţie odată cu numirea ca director a lui Lucian Pahonţu.
Numele lui nu avea nicio rezonanţă în acest caz la acel moment, însă surse judiciare afirmă pentru MEDIAFAX că rezervistul este şi el implicat în acest dosar.
Are calitatea de martor, fiind pe lista participanţilor la ritualurile şamanice din Dâmboviţa. Creţu este apropiat al lui Gelu Oltean încă din perioada în care aceştia au fost colegi la Academia de Poliţie.
550 de euro, taxa de participare la reuniuni
Participarea la întrunirile şamanice nu era gratuită. Cei care îşi doreau să fie prezenţi trebuiau să achite suma de 550 de euro de persoană, dacă aceptau să fie cazaţi în camere pentru două persoane, sau 1.100 de euro de persoană dacă participantul dorea să fie cazat singur. Banii trebuiau viraţi într-un cont indicat de către organizator.
Înscrierea participanţilor se făcea prin completarea mai multor date personale pe respectivul site şi ulterior prin condiţionarea participării de o recomandare transmisă prin email de un alt participant la un eveniment anterior.