Dosarul Revoluţiei de la Cluj, închis de CEDO, după 22 de ani VIDEO

Dosarul Revoluţiei de la Cluj, închis de CEDO, după 22 de ani VIDEO
Final în dosarul Revoluţiei de la Cluj, după aproape 22 de ani de la evenimentele din decembrie 1989. Sesizată de o asociaţie de revoluţionari, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a decis închiderea dosarului, iar doi dintre militarii implicaţi în reprimarea manifestanţilor scapă fără condamnare. Revoluţionarii clujeni acuză magistraţii europeni că au judecat superficial dosarul şi ameninţă că se vor adresa altor instanţe internaţionale.

După ce generalul Florian Caba şi căpitanul Carp Dando, implicaţi în revoluţia de la Cluj din 1989, au fost scoşi de sub urmărire penală de procurorii militari români, Asociaţia pentru Adevărul Revoluţiei din Cluj a cerut CEDO redeschiderea dosarului. Curtea a respins însă solicitarea, în lipsa unor probe noi.

Ţinând seama de toate aspectele care i-au fost prezentate şi în limitele competenţei sale de a examina solicitările formulate, Curtea a considerat că nu au fost îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute în Convenţia Drepturilor Omului

PRIN TELEFON, AUREL COLTOR, preşedinte asociaţie revoluţionari 3:43 "Părerea mea că ei o judecat superficial, pentru că o luat în considerare probabil elementele prezentate de parchetul General, care pur şi simplu o luat nişte hotărâri hazlii. Nici nu ştiu cum să le caracterizez, aşa, uşuratice 4:03 MUSCĂ 6:13 Eu zic că CEDO o tratat cu multă uşurinţă şi cu superficialitate", spune preşedintele asociaţiei de revoluţionari din Cluj, Aurel Coltor.

Asociaţia pentru Adevărul Revoluţiei din Cluj intenţionează acum să îi dea în judecată pe cei doi militari la Tribunalul Penal Internaţional de la Haga.

Căpitanul Carp Dando a coordonat trupele din Piaţa Unirii şi este acuzat că a ordonat uciderea a 24 de persoane, în timp ce generalul Florian Caba era, în decembrie 1989, ofiţerul de legătură între comandamentul Armatei şi trupele trimise în stradă pentru a reprima revoluţia de la Cluj.

 

Comenteaza