Cum s-a produs accidentul grav din Dej, în urma căruia un bărbat a fost transportat de urgență la spital

Cum s-a produs accidentul grav din Dej, în urma căruia un bărbat a fost transportat de urgență la spital

Polițiștii clujeni au oferit noi informații legate de accidentul rutier produs luni seara, 27 octombrie, pe strada Vâlcele din municipiul Dej, în urma căruia un bărbat a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Cluj, accidentul s-a produs în jurul orei 19:10, fiind implicate două autoturisme.

Din primele verificări, un bărbat de 35 de ani, din județul Alba, care circula cu mașina pe direcția Dej – Gherla, ar fi pătruns, în împrejurări care urmează să fie stabilite, pe sensul opus de mers. Acesta a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, din municipiul Dej, care se deplasa dinspre Gherla spre Dej.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 55 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la o unitate spitalicească.

Conducătorul auto de 35 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs accidentul rutier.

Etichete
Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .