După gratii, după ce a fost prins cu o alcoolmie record - 1,10 mg/l ! Nu are permis

După gratii, după ce a fost prins cu o alcoolmie record - 1,10 mg/l ! Nu are permis
| Foto: Arhiva

Clujeanul prins rupt de beat la volan, deși nu avea permis de conducere, a fost arestat preventiv.

Bărbatul care conducea un autoturism având o concentraţie alcoolică de peste 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat şi fără a deţine permis de conducere a fost arestat preventiv.

"Reamintim că la data de 12 august 2019, în jurul orei 01.00, poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Câmpia Turzii au depistat un bărbat de 46 de ani, din comuna Ceanu Mare, judeţul Cluj, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Ciurgău, comuna Ceanu Mare, deşi nu deţine permis de conducere.

Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică, a fost supus testării cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei", transmite IPJ Cluj. 

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, fapte prevăzute şi pedepsite de Codul Penal.

Comenteaza