Emil Boc, despre cazul Djokovic: "Nu este despre vacciniști și antivacciniști. Este despre modul cum trebuie să funcționeze o democrație"

Emil Boc, despre cazul Djokovic: "Nu este despre vacciniști și antivacciniști. Este despre modul cum trebuie să funcționeze o democrație"
| Foto: Mircea Rosca

Novak Djokovic, numărul unu mondial, a câştigat luni apelul depus împotriva anulării vizei sale de Australia, cu o săptămână înaintea debutului primului turneu de Mare Şlem al anului, Australian Open.

"Din start, fac următoarea precizare: sunt un admirator al marelui jucător de tenis, Novak Djokovic, dar am susținut decizia autorităților australiene de a refuza viza persoanelor nevaccinate, potrivit legii.

Azi, o instanță de judecată a anulat decizia inițială în cazul Djokovic. Respect această decizie și voi face câteva aprecieri, supuse judecății dumneavoastră:

1. Decizia instanței de judecată demonstrează faptul că Australia are o democrație funcțională. În fața legii, stat sau simplu cetățean, toți au același statut și sunt egali. În democrație, forța legii prevalează dreptului forței! O instanță de judecată cu adevărat independentă judecă doar pe bază de probe și nu pe baza emoției colective. Recunosc, după ce am vizionat dialogul de la vamă dintre Djokovic și ofițerul vamal, că judecătorul a interpretat și aplicat corect legea. Nu poți să ii ceri unui cetățean, care beneficiază de prezumția de nevinovăție și de bună credință, să furnizeze în 20 de minute, la ora 1 noaptea, dovezi suplimentare cu privire la viză.

2. Este de apreciat limbajul decent și elevat al lui Djokovic în relația cu autoritățile vamale. Fără superioritate, fără aroganță, doar argumente decente și de bun simt;

3. Este de apreciat atitudinea decentă și rezervată a lui Djokovic pe tot parcursul acestor zile cât a fost izolat. Fără acuze, fără victimizare, fără presiuni publice. A așteptat rezultatul instanței de judecată. (Nu același lucru pot să îl spun despre reprezentanții familiei sale din Serbia). Cu alte cuvinte, apărarea drepturilor tale legitime se poate face decent, fără scandal public, într-o democrație funcțională.

4. Cazul Djokovic nu este, pâna la urmă, despre vacciniști și antivacciniști . Este despre modul cum trebuie să funcționeze o democrație. Dacă Djokovic a trecut prin boala Covid-19 în decembrie anul trecut și legea statului australian îi permitea să intre în țară, atunci acest lucru trebuia respectat. Dacă statul australian nu ar fi recunoscut statutul celor care au trecut prin boala Covid-19, atunci ar fi fost justificată respingerea vizei.

5. Moral, Djokovic rămâne responsabil pentru a avea o poziție explicită pentru susținerea științei și a vaccinului în bătălia împotriva Covid-19.

6. Acum, ministrul Emigrației din Australia are dreptul legal de a îi retrage viza lui Djokovic și de a aplica o interdicție de 3 ani de intrare în țară. O asemenea decizie ar constitui un exces de putere publică și ar fi răsturnată de către o instanța de judecată. Djokovic nu prezintă un pericol pentru siguranța statului australian pentru a se justifica o asemenea decizie arbitrară.

În concluzie, să ne bucurăm de Australian OPEN, care începe săptămâna viitoare și cel mai bun să câștige, Djokovic sau cum se va numi învingătorul la masculin. Și Simona la tenis feminin ! În rest, să nu uitam că democrația se apăra în fiecare zi de către fiecare dintre noi", a scris primarul Clujului pe pagina de Facebook. 

Comenteaza